Proiectul european privind modernizarea străzilor din Dej, pus în pericol de o binecunoscută firmă din Cluj

Proiectul european privind modernizarea străzilor din Dej, pus în pericol de o binecunoscută firmă din Cluj

20151010_155615Semnat cu mare fast, proiectul privind modernizarea celor 23 de străzi din municipiul Dej se află în pericol din cauza firmei care efectuează lucrările de canalizare.

Demarate în octombrie 2014, lucrările la drumuri păreau a fi în grafic, pâna la mijocul acestui an, cand firma TIM, cea care a câștigat licitația privind lucrările de canalizare, a început sa bată pasul pe loc. Deși aceste lucrări nu au fost pervăzute inițial, odată cu semnarea proiectul european „Modernizare străzi în municipiul Dej”, administrația locală a facut demersuri astfel încât lucrările la drumuri să se desfășoare în paralel cu cele privind canlizarea în anumite zone ale orașului.

Compania de Apă Someș a atribuit proiectul privind reabilitarea rețelei de apă și canalizare Trustului de Instalaţii, Montaje şi Construcţii (TIM), astfel că în data de 2 aprilie 2015 se dădea startul și lucrărilor de canalizare.

Semnalul de alarmă a fost tras încă din luna iunie când utilajele firmei TIM erau mai mult trase pe dreapta, fără combustibil și cu munictorii neplatiți, motiv pentru care firma constructoare nu își putea desfășura activitatea conform planului.

20151010_155428Deși firma TIM a fost amendată la acea data de catre conducerea Primăriei Dej cu suma de 5.000 de lei, situația a rămas neschimbata, primarul Morar Costan adresându-se în cele din urmă prefectului județului Cluj.

Astfel, în data de 12 octombrie, la sediul Prefecturii Județului Cluj, primarul municipiului Dej, Morar Costan, s-a întâlnit cu prefectul județului Cluj, Gheorghe Ioan Vușcan, la discuții luând parte și directorul Compania de Apă Someş S.A., Dorin-Marcel Ciatarâş şi reprezentanţi ai Trustului de Instalaţii, Montaje şi Construcţii (TIM).

Scopul acestei întrevederi a fost evaluarea situaţiei celor două mari proiecte finanţate prin fonduri europene – alimentare cu apă-canalizare şi asfaltare străzi în municipiul Dej.

Primarul municipiului Dej, Costan Morar a precizat faptul ca va face toate demersurile necesare, astfel încât acest proiect să fie finalizat la termenul stabilit.

20151010_160519Până în prezent se poate vorbi de un procent realizat de aproximativ 60% din totalul celor 23 de străzi.

Proiectul european privind reabilitarea a 23 de strazi din municipul Dej are ca termen de finalizare luna decembrie 2015.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*