Sărbătoare de hram la biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”

Sărbătoare de hram la biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”

chirila Pr. prof. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, alături de un sobor de preoți din oraș şi împrejurimi, a fost prezent duminică, 8 noiembrie, la hramul bisericii Parohiei Ortodoxe I, “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Dej. Locașul de cult și-a cinstit în această zi în mod deosebit ocrotitorii spirituali, Sfânta Liturghie fiind oficiată, în biserica parohială, de la ora 10:00 în prezenţa oficialităţilor locale şi a unui impresionant număr de credincioşi.

2 3

”În fiecare an Sfânta noastră Biserică, la această dată, îi cinstește în mod deosebit pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, mai mari ai obștilor îngerești. Potrivit cunoașterii dăruite Bisericii, Dumnezeu a creat lumea văzută, formată din oameni și tot ceea ce conține o materialitate, dar înaintea lumii văzute Dumnezeu a creat lumea nevăzută, lumea îngerilor, care sunt puteri spirituale, lipsite de materialitate, dar pot să se arate oamenilor cu voia lui Dumnezeu atunci când este nevoie. Îngerii sunt duhuri înzestrate cu o inteligență și cu o putere mult superioară nouă oamenilor, care potrivit cunoașterii Dumnezeiești suntem coroana creației văzute a lui Dumnezeu, micșorați doar cu puțin față de îngeri” – au fost cuvintele rostite cu acest prilej, rostire din care nu a lipsit însă, tristeţea şi compasiunea cuibărite în suflete, datorită tragicului eveniment petrecut săptămâna trecută în Bucureşti.

arh.3

biserica Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil” din Dej a fost zidită, din piatră și cărămidă, între anii 1900 – 1902. La data de 25 septembrie 1927 biserica a fost sfințită de către vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Ivan. Între anii 1990 – 1995, biserica a fost extinsă și înfrumusețată cu pictură bisericească, în septembrie 1995, fiind re-sfințită de către Mitropolitul Bartolomeu. Din 2008 s-au desfășurat ample lucrări de renovare exterioare: biserica a fost tencuită şi a fost pictat noul pridvor al lăcașului. Toate aceste noi lucrări au fost binecuvântate în 2010 de Preasfințitul Irineu, pe atunci Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

M.V.
Foto & video: Ovidiu Adrian Sălăjan

https://youtu.be/3hjJPRo5exI

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*