Oamenii cu dizabilităţi sunt, în general, uitaţi sau invizibili în comunităţile cărora le aparţin, iar măsurile pentru asistentă şi pentru protecţie, satisfac arareori nevoile lor specifice. Asociația „Porţi către suflet” este o organizaţie dejeană, neguvernamentală şi non-profit, înfiinţată în anul 2013, care încearcă să identifice şi să rezolve nevoile speciale ale oamenilor cu dizabilităţi, oferind totodată, acolo unde este cazul, suport şi consiliere pentru aceste persoane. Despre scopul şi despre proiectele sociale pe care le vizează organizaţia, dar şi despre cei implicaţi în acest demers, ne-a vorbit consilierul local Nelu Anca, preşedintele Asociaţiei „Porţi către suflet”.
Vorbim despre persoanele cu dizabilităţi, dar în viaţa de zi cu zi, nu prea avem tangenţe cu ei şi nici nu ştim exact cine sunt sau ce probleme au…
Atunci când cineva poate să facă bine și fără efort un anumit lucru, de exemplu să sară coarda sau să scrie frumos, se spune că are o abilitate. Despre cei care nu pot să facă aceleași lucruri sau le fac mai greu, spunem că le lipsesc aceste abilităţi sau că au o dizabilitate. Totul ţine de cunoaştere şi de felul în care privim lucrurile. Cunoașterea este singura în măsură să anuleze prejudecățile şi reacțiile uneori inconștient agresive. Aşadar, aş spune că, scopul oficial al Asociaţiei este acela de a atrage atenţia asupra problemelor de integrare/re-integrare în societate a persoanelor cu dizabilităţi, de a promova şi proteja drepturile acestor persoane, de a dezvolta proiecte şi programe de recuperare destinate lor. Dar nu numai atât. Sperăm ca prin activitatea noastră să reuşim să oferim atât sprijinul, cât şi informaţiile atât de necesare persoanelor care sunt puse în faţa unei dizabilităţi fizice.
Prin urmare, o abordare a problemelor din punct de vedere social, dacă nu greşesc…
Nu, nu greşiţi deloc. Şi aici, aş face o paranteză. Problematica handicapului poate fi abordată din perspectiva a două modele: cel individual, de inspirație medicală (care consideră că dificultățile persoanelor cu handicap sunt datorate inferiorității biologice şi psihologice a acestora) şi modelul social, care pune accentul pe mediul social neadaptat, generator al dificultăților persoanelor cu deficienţe. La noi, modelul dominant a fost (şi din păcate continuă să fie!) cel individual, care pune accent asupra pierderilor sau capacităților individuale, considerate generatoare de dependenţă. Acest model este adânc înrădăcinat în mentalitatea generală şi nu numai…
Pe noi ne interesează, desigur, modelul social. Şi asta deoarece, poate aduce o comutare a atenției, de la limitările fizice și psihice ale unor oameni, la modul în care mediul fizic şi social le impune o serie de constrângeri. Consider că, obiectivul esențial al modelului individual, trebuie „ajustat” să devină o problemă a societăţii. Aici văd rostul nostru, al asociaţiei, să „ajutăm” societatea să-și modifice modelele de comportament, pentru a îndepărta obstacolele cu care se confruntă persoanele cu deficiente sau dizabilități.
Din perspectiva acestei abordări, persoanele cu dizabilități nu doresc nimic în plus, ci doresc să fie tratate la fel ca persoanele fără dizabilități…
Exact. Toate persoanele cu handicap se confruntă cu experienţa dizabilității ca restricție socială. Spre exemplu, problema locuirii, a locuințelor, este abordată diferit de cele două modele: cel individual se concentrează asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu deficienţe cum ar fi dificultățile de deplasare, de acces în baie, bucătărie, de utilizare a accesoriilor casnice etc. În esență, o astfel de abordare vizează preponderent limitările funcționale ale persoanelor, limitări care se manifestă în încercările lor de a-și utiliza propriul mediu. Din contră, modelul „social” tratează dizabilitatea ca fiind creată de modul în care a fost proiectată, construită şi dotată locuinţa, fără a se ţine seama de nevoile specifice ale anumitor persoane. Prin urmare, lipsa de prevedere a societății faţă de respectivele nevoi este cea care accentuează dizabilitățile şi manifestările asociate. Societatea operează însă cu referiri la standardele impuse ale „normalității”, fapt pentru care, pentru persoanele cu diferite deficienţe, apare ca o formă opresivă. În aceiași termeni se pun problemele transportului, locurilor de muncă, activităților recreative, educației, participării la viata comunității…
În consecinţă, intervențiile trebuie să se concentreze asupra mediului, urmărindu-se eliminarea restricțiilor, a barierelor care împiedică participarea persoanelor cu deficienţe la diferitele aspecte ale vieții sociale?
Deşi în anul 2006, odată cu apariţia Legii 448 s-a creat cadrul legal prin care statul îşi asuma calitatea de garant privind respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, prevenirea şi combaterea discriminării, egalizarea şanselor, egalitate de tratament în ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, solidaritatea socială, responsabilizarea comunităţii şi altele, drumul de la lege la practică este lung şi plin de obstacole… Un studiul al Asociaţiei Naţionale a Persoanelor cu Handicap din România arată că multe din spaţiile publice sunt în continuare neaccesibilizate sau dacă există accesibilizări, acestea sunt de slabă calitate sau impracticabile. Asistența acordată persoanei cu handicap se bazează aproape în totalitate pe solidaritatea familială, nu pe specializare şi pe asistenți personali profesioniști; doar 5% din tinerii cu handicap fizic sunt integrați profesional; persoanele cu dizabilități întâmpină atitudini discriminatorii din partea angajatorilor şi a colegilor; situația economică a gospodăriei în care se află o persoană cu dizabilități este de cele mai multe ori precară… Apoi, pentru copiii cu handicap fizic persistă o serie de bariere legate de integrarea lor şcolară ca: dificultatea transportului, neadaptarea programei școlare la problemele lor specifice, lipsa accesibilităţilor, lipsa profesorului de sprijin. Şi exemplele sunt cu duiumul…
Domnule Anca, ştiu că existenţa unei asociaţii depinde de multe lucruri: de membri, de bani, de voluntari, de susţinera comunităţii. Cine sunt cei care participă la activităţile organizaţiei?
În primul rând, lucrăm cu voluntari, cu oameni de diverse profesii, cu mult suflet (de unde şi numele asociaţiei), care au dorit şi doresc să schimbe mentalităţi şi care doresc să fie utili semenilor lor. Vasile Turi (vicepreşedinte), Maria Anca (vicepreşedinte), Monica Buzaşi, Gheorghe Aştileanu, Kinga Farcaş-Nan, Horaţiu Bojor, Dorina şi Marin Grad, Luiza Tămaş sunt doar câţiva dintre cei pe care-i amintesc, alături de ei fiind mulţi alţii care ne susţin pentru că se regăsesc în proiectele noastre. Nu în ultimul rând, colaborăm foarte bine cu Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Dej, respectiv, Andrei Mureşan şi Sergiu Neamţ, ca de altfel şi cu Şcoala Gimnazială Specială (prof. Laura Boian), cu Şcoala Gimnazială Nr.1 şi Liceul Tehnologic „Someş”, instituţii cu care avem protocoale de parteneriat, atenţia noastră îndreptându-se firesc şi spre copiii cu probleme.
Pe urmă, chiar de la începutul constituirii asociaţiei, am căutat să cointeresăm mai ales persoanele cu dizabilităţi cu care puteam vorbi liber despre diverse aspecte legate de modul lor de viaţă, în aşa fel încât să înţelegem mai bine ce se întâmplă, la ce anume să ne aşteptăm, despre cum trebuie să ne comportăm, despre ce anume trebuie să facem noi, sau să facă ei, pentru a le uşura situaţia. Evient, comunicarea a devenit, în timp, mult mai bună după ce am început să ne cunoaștem mai bine unii pe alţii. Lucrurile se învață treptat. Aşa cum noi dorim să fim înțeleși, şi persoanele cu dizabilităţi trebuie înțelese şi ajutate să se descopere. Cantitatea redusă de informaţii pe care am găsit-o ne-a făcut să apreciem şi mai mult deschiderea şi ajutorul celor care au răspuns solicitărilor noastre şi ne-au împărtăşit multe din lupta lor cu sistemul. Sunt persoane realizate din punct de vedere socio-profesional pe care le dorim alături de noi, cu tot bagajul lor de cunoştinţe şi experienţă de viaţă. În ce priveşte susţinerea financiară, două dintre proiectele noastre au fost finanţate de Consiliul local Dej şi unul de Consiliul Judeţean Cluj, iar în rest, ca toate asociaţiile, ne bazăm pe donaţii, sponsorizări…
La sfârşitul lunii octombrie asociaţia a organizat o reuşită campanie de sensibilizare a comunităţii, locale vis-a-vis de persoanele cu dizabilităţi, sub forma unei seri de muzică folk, „Dimineţi cu ferestre deschise”. Ce urmează mai departe?
Continuăm să lucrăm la o bază de date în care să cuprindem toate persoanele cu dizabilităţi de pe raza oraşului, să le identificăm nevoile, să le oferim consiliere juridică, psihologică etc. Ne gândim inclusiv la instituirea unei linii telefonice în acest sens sau chiar la serviciile unui psiholog care poate oferi ajutor atunci când cineva se confruntă cu anumite dificultăți, se simte deprimat, preocupat… Rolul lui ar fi să îi ajute pe oameni să-şi „exploreze” problemele cu care se confruntă, să conștientizeze care sunt cauzele acestora şi să-i ajute să găsească modalități prin care să le depășească. Pentru cei care nu pot ajunge la un psiholog, din diferite motive, este un mijloc excelent de a beneficia de servicii de specialitate. În rest, ne străduim să punem pe picioare câteva proiecte care, sperăm noi, să fie de impact. Ştiţi cum e, „ce e scris şi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate…”
Succes!
M. Vaida
Foto: Adrian Sălăjan
