Tezaurul de la Nireş, exponatul lunii decembrie la Muzeul Municipal Dej

Tezaurul de la Nireş, exponatul lunii decembrie la Muzeul Municipal Dej

DSCF7910Exponatul lunii decembrie la Muzeul Municipal Dej îl constituie Tezaurul monetar imperial roman descoperit la Nireș. Expoziţia deschisă publicului în perioada 2-31 decembrie, oferă totodată o succintă privire asupra prezenţei romane de la confluenţa Someşurilor, unde a existat o importantă comunitate, legată de castrele de la Căşeiu, Gherla și Ilișua şi de exploatarea zăcămintelor de sare de pe Dealul Cabdic și de la Nireș.
Din această epocă datează mai multe descoperiri efectuate pe teritoriul oraşului Dej şi în zona aferentă acestuia: drumul roman ce se ramifica spre Cășeiu şi Ilișua; pilonii podului roman de peste Someș; conducte romane de aducţiune a apei pe dealul Sfântul Petru şi în albia Văii Salca; turnurile de observare şi apărare pe Dealul Viilor şi Dealul Mulatău; două brăzdare de plug datate în secolele II-III d. Hr. din Ocna Dej; villa rustica (fermă) descoperită la Pintic și altele.
Cele mai importante descoperiri din epoca romană s-au făcut în castrul de la Cășeiu, numit în antichitate Samum. Castrul făcea parte din porţiunea nordică a sistemului defensiv al Daciei romane, respectiv al Daciei Porolissensis, după anul 118 d.Hr. Unitatea care a edificat castrul în timpul împăratului Traian, a fost Cohors II Britanorum miliaria, imediat după cucerirea Daciei, când a început construirea limes-ului dacic. Prezenţa acestei trupe este atestată prin mai multe ştampile tegulare. Această fortificaţie a constituit garnizoana permanentă a cohortei de britani. La începutul domniei împăratului Hadrian, Cohors II Britanorum este transferată la Romita, iar la Căşeiu a fost adusă Cohors I miliaria civium Romanorum equitata, care a staţionat în castru până la abandonarea provinciei Dacia.
În cursul săpăturilor din anii 1928-1929, realizate de prof. univ. dr. Emil Panaitescu, de la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj Napoca, au fost dezvelite cele patru porţi ale castrului și alte clădiri din interiorul fortificației. Cercetările au fost reluate de către conf. univ. dr. Dan Isac pentru a completa vechile planuri interbelice şi pentru a stabili detalii de ordin stratigrafic, iar descoperirile au fost impresionante: diplome militare, arme, opaițe, vase din ceramică, bijuterii, inscripții și multe alte artefacte.
inscriptie caseiu nr. inv. 131O descoperire recentă din epoca romană a fost făcută la Cășeiu anul acesta, în 14 octombrie, în timpul unor lucrări de aducțiune a apei potabile. Cu acest prilej, la 600 de metri de castru, a fost descoperită o inscripție romană, la o adâncime de 1,30 m. Inscripția reprezintă un altar votiv dedicat de un ofițer din legiunea a XIII-a Gemina divinităților romane Liber și Libera. Acest ofițer numit Valentinus se afla în misiune specială pe granița de nord a provinciei în zona castrului de la Cășeiu. Misiunea lui consta în supravegherea graniței, dar și comerțul cu sare, făcut cu dacii liberi. Până acum au fost descoperite 15 astfel de inscripții dedicate de ofițeri (beneficiari consulari), ceea ce dovedeşte importanța strategică a zonei.

DSCF7889O altă descoperire importantă o reprezintă tezaurul monetar descoperit în satul Nireș din comuna Mica.

„La descoperirea oricărui tezaur sau comori se naște o legendă, care întreţine în jurul ei o aură de mister, ocolind varianta oficială şi prozaică, reconstituită, în cazul nostru, de către autoritățile în domeniu – spune prof. Constantin Albinetz, directorul muzeului dejean. Conform cercetătorilor de la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca, tezaurul a fost descoperit în toamna anului 1953 de către Mihai Szántó din satul Nireș, cu ocazia arăturilor de toamnă făcute pe Dealul Vulpanului, situat la 1 km nord-vest de sat. La vremea respectivă, Szántó a declarat că în timp ce era la arat, a observat în urma plugului o mulțime de bani vechi, pe care i-a adunat și i-a dus acasă. În afară de familie, nimeni din sat nu a știut de descoperirea sa. În ce privește numărul monedelor, Mihai Szántó spunea că au fost 150 de piese, majoritatea din argint și că nu erau într-un vas sau recipient. Ele au apărut risipite după brăzdarul plugului pe o suprafață de circa 1,5 mp. În timpul iernii a vândut mai multe monede unor ,,colecționari” din Dej, Gherla și Cluj, iar în primăvara anului 1954 a venit la Dej să vândă și ultimele 30 de monede. Din fericire, ele au fost „salvate” de juristul Florin Gavrilescu, directorul Muzeului Municipal Dej”.

DSCF7884

Cele 30 de piese au fost cercetate la Muzeul de Istorie din Cluj de către academicianul Dumitru Protase, care a publicat un studiu referitor la monedele imperiale din tezaurul salvat, cu următoarea repartiție în funcție de împăratul care le-a emis: Nero (54-68 d. Hr.)- o piesă; Vespasian (69-79)-3 piese; Traian (98-117)-1 buc.; Hadrian (117-138)-1 buc.; Marcus Aurelius (161-180)-4 buc.; Crispina/soția împăratului Comodus (177-182)-1 buc.; Septimius Severus (193-211)-15 buc.; Caracalla (198-217)-1 buc.; Aquila Severa/a doua soție a lui Elegabal (218-222)-1 buc.; Severus Alexander (222-235)-1 buc.; Constantinus II (337-361)- 1 buc. Toate piesele sunt denari de argint cu excepția monedei de la Constantinus II care este din bronz.
Pe lângă varianta oficială publicată în literatura de specialitate, prof. Albinetz a identificat şi una populară, care a circulat în Nireș în anii de după descoperirea tezaurului. Potrivit acesteia, Mihai Szántó nu ar fi găsit comoara pe Dealul Vulpanului, ci în grădina fratelui său, aflată la cca. 350 de metri de zăcământul de sare de la Nireș, exploatat în antichitate și de administrația romană a provinciei Dacia. Paznicul de hotar Izidor Săplăcan, a întărit această ipoteză, spunând că frații Szántó nu aveau pământ în zona dealului și nu l-a văzut acolo la arat. De altfel, în urma cercetărilor din teren, în acel areal nu s-a mai descoperit nici un fel de materiale arheologice din perioada romană şi, având în vedere configurația terenului, era exclusă orice locuire pe deal. De asemenea, legat de numărul pieselor găsite, localnicii afirmă că au fost peste 500 de monede, iar anul descoperirii nu ar fi 1953, ci 1949-1950. Tot localnicii susţin că familia descoperitorului ar fi deținut monedele nedeclarate până prin anii ’80. Toţi sătenii sunt însă de acord că, la 3-4 ani de la marea descoperire, Mihai Szántó și-a construit o casă nouă și grajd de om înstărit, în locul celor mici şi sărăcăcioase avute înainte.

monede romane

Deşi tezaurul nu a fost recuperat în întregime și nu se cunosc cu certitudine nici numărul pieselor și nici locul de descoperire, se poate face totuși o interpretare istorică a acestuia. Din examinarea monezilor reiese că cea mai veche piesă este un denar din perioada împăratului Nero iar cea mai recentă, o monedă de bronz emisă în perioada lui Constantinus II. Hiatusul mai mare de un secol din seria monedelor, dintre Severus Alexander și Constantinus II, se datorează achiziției parțiale a tezaurului, printre monedele pierdute cu siguranță aflându-se și piese din timpul împăraților care i-au urmat lui Severus Alexander, cel puțin până la Filip Arabul (244-249) sau Gallienus (253-268), așa cum se găsesc în mai multe tezaure din Transilvania. Tezaurizarea cea mai intensă a fost în timpul domniei lui Severus Alexander, reprezentat în tezaur cu 15 piese, adică, 50 % din totalul pieselor păstrate.
DSCF7897„Încercând să legăm îngroparea tezaurului de un anumit eveniment putem doar presupune că este vorba de perioada de la sfârșitul domniei lui Constantinus II, sau poate mai târziu și se datorează atmosferei de nesiguranță generală provocată de invazia hunilor, care în jurul anului 370, sub conducerea hanului Balamir (Balamber) trec fluviu Volga și se stabilesc temporar pe teritoriile de la Volga Inferioară. În anul 375, hunii distrug formațiunea statală a regelui ostrogot Ermanaric, iar în anii 376-377 înfrâng și oștile regelui vizigot Athanaric. Acesta ar fi contextul îngropării tezaurului de la Nireș, venirea hunilor declanșând un ,,tsunami” în rândul populațiilor din nordul Mării Negre și de pe actualul teritoriu al României.
În concluzie, se poate afirma că tezaurul strâns într-o perioadă de trei secole nu a putut fi adunat în cursul vieții unei singure persoane. Prin urmare, comoara a fost transmisă din generație, în generație în cadrul unei singure familii. Având în vedere că procesul de formare a tezaurului începe cu monede emise dinaintea și din timpul stăpânirii romane în Dacia și reluarea acumulării se produce în secolul al IV-lea putem afirma că tezaurul a aparținut unei familii autohtone care a lucrat la exploatarea sării de la Nireș sau a practicat comerțul cu acest minereu” – a mai precizat prof. Albinetz, directorul Muzeului Municipal Dej.

DSCF7917

M. Vaida

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*