Copii fără copilărie…

Copii fără copilărie…

addicted2Evoluţia e alertă și a adus cu ea și computerul, prezent în aproape toate casele. Ce-i drept de câțiva ani buni și indiscutabil, computerul este util, atâta vreme cât omul îl manevrează și nu invers. Devine deja o problemă reală când rolurile se inversează.

În prezent, din ce în ce mai mulţi copii au devenit dependenţi de computer. Și nu îl folosesc pentru a rezolva probleme de informatică  sau matematică, acestea sunt excepţiile fericite, ci pentru a juca tot felul de jocuri virtuale sau pentru a naviga pe internet.

Astfel lectura a fost înlocuită cu rezumatele de pe Google, sportul cu jocurile în care personajele se luptă dând dovadă de o violenţă ieșită din comun, iar discuţiile prietenești s-au mutat pe rețelele de socializare.

Și dacă un sport de echipă ne învăţa să cooperăm, să fim fair-play, jocurile virtuale nu fac decât să inducă copiilor agresivitate și comportamente violente. Dacă discuţiile amicale ne apropiau unii de ceilalţi, expunerea propriei persoane și identităţi ne pune în faţa unor riscuri cu urmări, uneori, iremediabile (sunt binecunoscute cazurile în care pedofilii își racolează victimele de pe site-urile de socializare).

Elevii petrec în medie 4-5 ore pe zi în faţa computerului. Nu este cazul să mai calculăm cât timp revine învăţatului sau chiar altor activităţi de timp liber.

Jocurile, muzica, filmele și discuţiile chiar și cu necunoscuţi sunt principalele atracţii. Toate acestea nu duc decât la izolare de familie și de grupul de prieteni, dar și la probleme de atenție și hiperactivitate.

20151005_183320
psihoterapeut Camelia Tămaş

 „Pentru generațiile actuale  calculatorul este o parte fireasca din existență, el oferă un spațiu nemărginit și totuși limitat. Am ales termenul ,,limitat” pentru a sublinia faptul că mulți  copii care iși  petrec timpul la calculator sunt privați de copilărie, de formarea unor abilități care se dezvoltă prin joc și socializare. Din punct de vedere conceptual dependența de calculator se referă la o relație strânsă pe care copilul o are cu acesta, fără a avea nevoie de prezența unei alte persoane.

 Principalele semne ale dependenței de calculator la copii și adolescenți sunt: probleme de atenție și hiperactivitate, izolare, extaz în fața calculatorului și socializare excesivă în lumea virtuală, micșorarea duratei somnului și a frecventei somnului, rezultate slabe la școală și multe absențe.

Sunt convinsă că majoritatea părinților au auzit, citit despre riscul și consecințele la care sunt expuși copii lor dacă sunt lăsați necontrolat în fața calculatorului. Soluțiile pentru a preveni această dependență sunt la îndemana oricărui părinte: calculatorul trebuie instalat într-un loc unde să poată fi supravegheat, programul copilului să includă jocuri specifice vârstei, activități de responsabilizare, plimbări, practicarea unor sporturi și mai ales comunicare și experiențe alături de familie.

Elaine M. Ward afirmă că există trei reguli pentru părinți: iubește, pune limite unde e cazul și lasă-i să se dezvolte natural. Cred ca îmbinarea acestor trei reguli va aduce oricărui parinte conștientizare și prezența în viața copilului său”, ne-a spus psihoterapeutul Camelia Tămaș.

addicted4Rămâne astfel doar la latitudinea adulţilor să-i implice pe copii în activităţi care să îi ajute să își ocupe timpul în mod mult mai util, dezvoltându-se armonios, socializând cu cei de vârsta lor și cultivând valori pe care computerul nu are cum să le dezvolte.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*