Muzeul Municipal Dej, 90 de ani de la înfiinţare

Muzeul Municipal Dej, 90 de ani de la înfiinţare

Constantin Albinetz
Constantin Albinetz
Anul acesta, Muzeul Municipal Dej a împlinit 90 de ani de la înfiinţare, parcurgând o existenţă zbuciumată, ce pare că nu s-a încheiat încă. Un muzeu mic, dar care, asemenea tuturor muzeelor din lume, încearcă să păstreze vie memoria unei localităţi şi a unei colectivităţi, conservând fragmente din istoria acestora. O istorie care să ne spună povestea devenirii noastre, pentru a înţelege cine şi ce suntem şi un muzeu despre care, cum e şi firesc, ne-a vorbit directorul instituţiei, prof.Constantin Albinetz.

Domnule director, anul acesta Muzeul Municipal Dej a împlinit 90 de ani. E mult, e puțin ? Ce relevanță are această vârstă în istoria oraşului?

În anul 1899 elita intelectuală a oraşului, respectiv, membrii Societății pentru Literatură, Istorie și Etnografie a comitatului Solnoc-Dăbâca au pus bazele unei colecții muzeale care cuprindea 3.791 piese de arheologie, artă și etnografie. Iniţial, colecția a fost găzduită de Liceul de Stat din Dej („Andrei Mureşanu”, de astăzi), pentru ca la 1 aprilie 1925, muzeul să devină instituţie de sine stătătoare, reprezentativă pentru un oraş, reşedinţă de judeţ. De-a lungul existenţei sale, muzeul dejean a desfășurat activități muzeale specifice (expoziții de bază şi temporare) şi a găzduit evenimente culturale diverse: șezători literare şi muzicale, creație plastică, proiecţii de scurt metraje, concursuri pe diverse teme, lansări de carte, întâlniri cu istorici, artiști şi scriitori consacrați. Astfel, muzeul a rămas, şi persistă în memoria colectivă a dejenilor, ca o instituție cu implicare directă în majoritatea evenimentelor culturale ale orașului.

4 3

De-a lungul timpului muzeul dejean și-a dezvoltat colecțiile de arheologie, istorie, numismatică, artă plastică, etnografie și colecția tehnică, iar rolul instituţiei este de a le prezenta publicului. Astfel, creația materială și spirituală a comunităților de la confluența Someșurilor şi evoluția istorică a orașului Dej, fac obiectul unor expoziţii permanente, în timp ce organizarea unor expoziții temporare sau alte evenimente culturale au în vedere valorificarea rolului instructiv-educativ și recreativ al muzeului.
Niciun oraş, cu un trecut istoric bogat, nu se poate identifica fără existența unui muzeu. Cu atât mai puţin Dejul, care a împlinit 800 de ani de atestare documentară, muzeul fiind instituţia chemată să-i prezinte devenirea istorică, evoluția în timp și, nu în ultimul rând, aspecte ale vieții oamenilor de aici.
Prin urmare astăzi, după 90 de ani, putem spune că misiunea muzeului a fost și rămâne aceea de a cerceta, interpreta și „tezauriza” trecutul, într-un context al prezentului și viitorului, de a fi util comunității prin informațiile oferite privind istoria acestor locuri și prin activitățile cultural-educative desfășurate.

Cum a privit de-a lungul anilor societatea dejeană această instituţie?

Muzeu-Dej-4În anul 1925, când a fost înfiinţat ca muzeu al Judeţului Someş (Dejul fiind reşedinţă de judeţ), instituţia se număra printre cele 20 de muzee existente în Transilvania în perioada 1919 – 1929 şi a constituit o mândrie pentru locuitorii oraşului. În perioada interbelică, muzeul s-a bucurat de sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice pentru a adăposti, conserva şi cerceta vestigiile arheologice din zonă, în special rezultate în urma săpăturilor făcute la castrele romane de la Căşeiu şi Târlişua de prof. univ. dr. Emil Panaitescu, apoi de istoricul Victor Motogna şi maiorul Iuliu Marţian. Treptat, muzeul s-a dezvoltat ajungând să fie unul de importanţă judeţeană, dar acest curs ascendent a fost stopat de al doilea Război Mondial şi urmările acestuia. La 8 septembrie 1940, când în oraş s-a instaurat regimul hortist, o parte din patrimoniul muzeului a fost distrus, iar directorul dr. Liviu Deac, forţat să se refugieze în România. După război, în 1944, s-a încercat recuperarea obiectelor risipite şi reamenajarea muzeului, dar autorităţile sovietice care administrau Ardealul de Nord au dat o nouă lovitură patrimoniului muzeistic, când în curtea prefecturii au fost arse numeroase documente de arhivă şi cărţi vechi. După 1945 a început refacerea muzeului, potrivit ideologiei comuniste, expoziţiile permanente fiind grupate conform „orânduirilor sociale”.

Îmi aduc foarte bine aminte, prima sală era pentru „orânduirea primitivă”, a doua „orânduirea feudală”, a treia „epoca modernă” şi tot aşa…

Exact, dar trebuie să spun că dincolo de această amenajare pe „orânduiri”, perioada 1952-1968 a fost una benefică pentru muzeu. Acesta funcţiona la parterul primăriei şi dispunea de săli moderne pentru expoziţiile sale permanente şi temporare. În 1968, muzeul a primit denumirea de Muzeu Municipal, având în vedere caracterul mixt al colecţiilor sale, dar şi prin menirea lui de a păstra şi reflecta istoria, cultura şi tradiţiile unuia dintre cele mai vechi comitate / judeţe ale Transilvaniei, comitatul Solnoc-Dăbâca, devenit în 1925 Judeţul Someş.

12186318_931267673611596_2059514847469228338_o

Îmi amintesc la fel de bine şi declinul care a urmat…

Desigur, dacă poate fi loc de mai bine, inevitabil este loc şi pentru mai rău, iar muzeul nu este o excepţie. În anul 1974, în urma unei decizii controversate a Comitetului Municipal de Partid – care nu a îndrăznit să desfiinţeze instituţia, dar s-a străduit din răsputeri să-i minimalizeze importanţa – muzeul a fost mutat în Claustrul Mănăstirii Franciscane, într-un spaţiu rece, igrasios şi categoric impropriu pentru a purta numele de Muzeu. Şi asta, într-o „epocă de aur” pentru edificiile culturale care se construiau în toată România: muzee, teatre, biblioteci, case de cultură. O perioadă în care în Dej nu s-a realizat nimic în această direcţie. Nici muzeu, nici casă de cultură, nici bibliotecă… Absolut nimic.


Iar consecinţele s-au văzut după 1989!

Bineînţeles. Toate edificiile în care au funcţionat biblioteca, muzeul şi casa de cultură, ne fiind proprietatea oraşului, au făcut obiectul unor retrocedări, astfel că, instituţiile în cauză au fost obligate să se mute. De la rău, la mai rău, cu două excepţii notabile: Casa Municipală de Cultură, care a avut şansa să se mute în spaţiul fostului cinematograf „Arta” şi Galeria de Artă „Frezia”, unde litigiul privind proprietatea asupra clădirii a fost câştigat de Primărie.
Muzeul a fost obligat să părăsească spaţiile în care îşi desfăşura activitatea, în 1997. Tot atunci, soluţia la îndemână a fost mutarea întregului patrimoniu într-o clădire din centrul istoric, un restaurant dezafectat. Iarăşi un spaţiu rece, igrasios, impropriu pentru a purta numele de muzeu… În plus, proprietarul clădirii este SC ALPA, cu care primăria a semnat un contract de închiriere.

Aşadar, la trecutul mare, jalnicul prezent. Ce s-a întâmplat mai departe?

Anul acesta, jalnicul prezent se pare că devine „istorie” deoarece, Muzeul dejean a făcut cel mai important pas din existența sa de până acum. Având în vedere că proiectul de reamenajare al centrului istoric al municipiului nu s-a dovedit eligibil, la inițiativa domnului primar Costan Morar, Consiliul local Dej a aprobat un proiect de hotărâre prin care muzeului i s-a atribuit clădirea fostului Liceu Economic (corpul B al Colegiului Național ,,Andrei Mureșanu”) pentru amenajarea unui spaţiu cultural multifuncţional (bibliotecă, muzeu, săli de expoziţie, mediatecă). Proiect pentru care Primăria va accesa şi fonduri nerambursabile întrucât, pentru realizarea scopului propus este nevoie de un efort comun al autorităţilor locale şi centrale, bugetul local suportând mai greu astfel de investiţii.
Un-zâmbeti 2011Personal, am toată convingerea că în noul edificiu, amenajat corespunzător menirii sale, şi cu deschiderea spre cultură manifestată de administraţia locală, muzeul își va îndeplini pe deplin misiunea fixată în urmă cu 90 de ani. Aceea de instituție culturală care tezaurizează memoria noastră locală și își arată respectul fașă de trecut, față de ce au creat locuitorii orașului, a identității noastre, adică a ceea ce suntem.
inscriptie caseiu nr. inv. 131Dacă problema unui spațiu adecvat a fost rezolvată, mai rămân problema dotărilor şi problema personalului angajat în muzeu, având în vedere volumul mare de muncă care trebuie desfășurat: evidența și inventarierea bunurilor muzeistice, managementul intituției, organizarea de expoziții și desfășurarea activităților culturale, ghidaj pentru grupurile de vizitatori, muncă de secretariat și multe, multe altele… Nu mai vorbesc, de cercetare, conservare, achiziţii, abonamente la publicaţii de specialitate etc. Şi e frustrant, mai ales că în ultimii ani Muzeul Municipal Dej a reuşit să intre în atenţia specialiştilor, fiind membru fondator al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România şi gazda unor expoziţii itinerante de mare valoare realizate în parteneriat cu Muzeul de Istorie din Iaşi şi Muzeul de Mineralogie din Baia Mare sau cu Muzeul Municipiului Bucureşti. Toate acestea, pe lângă colaborările mai vechi şi de tradiţie cu muzeele clujene şi cu cel din Gherla, sau participarea la Noaptea Muzeelor şi la alte manifestări culturale de amploare pe plan local.

Domnule director, se repetă până la saturaţie că muzeele, bibliotecile, teatrele sunt mari consumatoare de bani şi că societatea actuală se poate dispensa foarte bine de ele. Este adevărat?

„Cultura nu aduce bani”, da, cunosc expresia… De parcă vorbim de crâşme sau mall-uri. Uităm însă că aduce prestigiu, iar în timp, cultura înseamnă şi civilizaţie. Adică, ceea ce rămâne după noi. Peste un secol se va vorbi, la fel ca astăzi, tot despre instituţiile culturale, administrative şi şcolare din Dej, despre monumente şi biserici, despre oamenii de cultură ai oraşului, despre tot ceea ce a fixat sau va fixa oraşul pe harta istoriei acestor meleaguri… Mai puţin sau deloc despre „succesele de moment” ale lui X sau ale localului Y.
În plus, acolo unde există interes pentru promovarea instituţiilor culturale, unde se investeşte în dotarea lor şi unde ele sunt incluse într-un circuit turistic şi cultural bine organizat, acestea contribuie în mod evident la prosperitatea spirituală a comunităţii căreia i se adresează. La fel şi a vizitatorilor ocazionali. Aş putea exemplifica prin câteva muzee de interes naţional sunt Muzeul Ţăranului Român şi Antipa, de interes regional, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj sau local, ca Muzeul Grăniceresc Năsăud, Muzeele de Istorie din Turda şi Zalău (recent modernizate), care atrag anual mii de vizitatori. noaptea muzeelorEvident, aceste muzee dispun de un management cultural susţinut printr-o finanţare adecvată şi multă implicare din partea administraţiei locale. Toate contribuie, la prestigiul oraşului în care se găsesc şi îşi desfăşoară activitatea. Toate contribuie la educarea tinerei generaţii, chiar dacă la noi programa şcolară nu prevede expres vizitarea muzeelor. De altfel, muzeul – aşa cum este definit de Legea Muzeelor (311/2003 republicată) este o „instituţie de cultură, de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, aflată în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător”. Subliniez, este o instituţie în serviciul societăţii!

Şi totuşi, mai este nevoie de muzee în era digitală ?

11942188_901999679871729_2257102329511495966_oMuzeele au fost și vor fi instituții care păstrează memoria noastră culturală și istorică, atât cea materială cât și cea spirituală. În ce priveşte „era digitală”, este de un real folos muzeelor dacă acestea știu să beneficieze de ea, să investească în tehnologii noi pentru a oferi vizite atractive. Marile muzee din România au site-uri bine documentate sau tururi virtuale puse la dispoziția internauților astfel încât, de acasă, se poate vizita un muzeu sau altul, stând în fotoliu. Pe urmă, trebuie avut în vedere faptul că timpul liber al oamenilor este mai puțin și mai prețios. De aceea pentru a-i face pe tineri sau pe adulți să viziteze un muzeu, trebuie să le oferi o vizită interactivă, timp în care să interacționeze cu exponatele din muzeu. Deși exponatele pot fi văzute în mediul virtual, o vizită la muzeu este cu totul altceva deoarece oferă un alt fel de experiență, una nemijlocită, live, pe lângă cea științifică și vizuală.
Un alt mod de a-i atrage pe vizitatori în muzeu este acela de a prezenta expoziții temporare interesante, atractive şi irepetabile. Un exemplu de bună practică în acest sens sunt muzeele clujene: Muzeul Etnografic a adus două mari expoziții de grafică ale artiștilor Rembrandt și Dürer, iar Muzeul de Artă a prezentat publicului o parte din tezaurul Muzeului Național de Istorie al României din București. Din păcate la Dej ne lipsește structura de securitate pentru găzduirea unor astfel de colecții și fondurile necesare angajării în asemenea proiecte.

Revenind la aniversarea muzeului, cum a marcat instituția dejeană cei 90 de ani împliniţi?

22678_nCu prilejul aniversării a 90 de ani de existență muzeală la Dej, ne-am gândit să prezentăm lunar publicului dejean și nu numai, unele dintre cele mai interesante și atractive piese aflate în patrimoniul instituţiei. Astfel, am expus resturile fosile de mamut descoperite în localitatea Nireș (comuna Mica), Cazania lui Varlaam, prima carte tipărită în Moldova în limba română, „Diploma de Cetățean de Onoare” al orașului Dej, acordată lui Gheorghe Gheorghiu Dej, „Tezaurul monetar roman de la Nireş”, „Lăzi de breaslă, simboluri şi unelte ale meşterilor dejeni” „Vechea stemă a oraşului Dej şi exploatarea sării”, „Depozit de vase Hallstattiene”, „Cea mai mică bancnotă din lume – 10 bani, 1917”, „In memoriam Alexandru Chira”, „Statuetă romană – Genius Augusti” etc.

88673_o

Aceste expoziții lunare s-au bucurat de succes, mai ales în rândul elevilor dejeni, deoarece ei reprezintă un segment important al publicului țință al muzeului. De asemenea, am scris o monografie dedicată Muzeului Municipal, finanţată de Primăria Dej şi deja în tipar, iar anul viitor când vom avea „casă nouă” concomitent cu inaugurarea acesteia şi lansarea cărţii, doresc să marcăm aniversarea printr-un simpozion, o expoziţie şi câţiva invitaţi speciali, profesionişti în istoria şi istoriografia Transilvaniei.


Personal, ce-i doriţi muzeului în anul care urmează sau mai corect, anii care urmează?

Nu vreau să rostesc cuvinte mari şi nu am speranţe deşarte, dar îmi doresc ca într-o bună zi, Muzeul Municipal din Dej să-şi poată pune în valoare colecţiile: de arheologie, carte veche, numismatică, etnografie, artă plastică şi decorativă, colecţia privind exploatarea sării, într-un cuvânt, tot ce mucezeşte în depozit şi nu poate fi expus din lipsă de spaţiu şi vitrine.

24171967_o

Îmi doresc un muzeu modern, cald şi primitor, cu vitrine mari şi încăpătoare, cu spoturi de lumini, cu tehnologie modernă, cu infotouch şi plasme pe care să ruleze diferite aplicații și chiar holograme ale unor mari personalități (Alexandru Vaida Voevod, Teodor Mihali și alții) şi îmi doresc ca dejenii să știe că există un muzeu și să cunoască rolul acestuia în viaţa oraşului, misiunea sa pe care am gândit-o pentru a veni în întâmpinarea oaspeților noștri.
Să fie, aşa cum îi este menirea, în slujba societăţii. Crescat et floreat, să crească şi să înflorească, asta îi doresc…

Magdalena Vaida

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*