Dejenii chestionaţi cu privire la Blocul V03

Dejenii chestionaţi cu privire la Blocul V03

Primarul municipiului Dej, Costan Morar a lansat sâmbătă, 30 ianuarie un chestionar prin care doreşte să testeze receptivitatea dejenilor la ideea demolării blocului V03 şi construirii în locul acestuia, fie a unui minimarket (supermarket e exagerat spus pentru spaţiul disponibil!), fie a unui bloc de locuinţe. Aşadar, potrivit chestionarului în cauză, dejenii au doar două opţiuni: sau, sau… Tertium non datur!

DSC_9958

„După nenumărate demersuri pe care le-am făcut în calitate de primar, am reușit să obțin acordul tuturor proprietarilor de a debloca situația acestui imobil într – un cadru legal.
În toate discuțiile pe care le-am avut cu cetățenii pe acest subiect (în teren, la audiențe, pe rețelele de socializare) a reieșit fără îndoială necesitatea rezolvării situației acestui imobil profund inestetic, neigienic şi care tinde să devină un potențial pericol pentru cetățeni. În ședința publică a Consiliului local, din 29.01.2016, am cerut extinderea consultării cu cetățenii.
Am decis ca în cursul acestei săptămâni, în perspectiva ședinței de vineri 5.02.2016, continuarea consultărilor şi informarea cetățenilor asupra situației reale şi a posibilităților recent identificate pentru rezolvarea situației.
În acest sens am întocmit un chestionar care va fi făcut public atât în format electronic cât şi material.
Răspunsurile şi opiniile dumneavoastră ne vor ajuta cu siguranță în alegerea soluției oportune pentru cartierul Dealul Florilor şi pentru întreg municipiul nostru” – a precizat primarul Costan Morar într-un comunicat remis presei.

Chestionarul poate fi accesat la adresa:

http://primariadej2015.polldaddy.com/s/situatia-blocului-v03

Pe site-ul primariei comunicatul se afla la adresa:
http://www.primariadej.ro/comunicate/post/2121

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*