O dată pe an, bărbaţii îşi aduc aminte de mamele, surorile, soţiile, fiicele, prietenele şi colegele lor. De femei, în general. O dată pe an, le sărbătoresc, sărbătorind alături de ele. Aşa, ca de 8 Martie!
O dată pe an, iau textul de mai jos, îl scutur de praf, mai schimb ici colo câte un cuvânt şi cam asta e tot. Nu am nimic de adăugat, pentru că nimic nu se schimbă. Politicienii împart flori şi mesaje, primăriile se întrec în a oferi spectacole, mereu aceleaşi, bifând cu sârguinţă încă una din obligaţiile „culturale” ce le revin. Oricum, în anii electorali 8 Martie e ceva mai animat, mai viu colorat. După care, cotidianul cel mohorât îşi reintră în drepturi, iar bărbaţii îşi văd de ale lor treburi, preocupaţi de măreţia destinului care le-a fost hărăzit.
Sigur, au existat şi vor exista şi femei cu destine de mare anvergură: femei scriitoare, artiste, savante, şefe de stat şi conducătoare de popoare. Da, dar istoria ne reaminteşte că marii cuceritori ai lumii au fost bărbaţi, nu femei. Ioana d’ Arc, Regina Elisabeta, Ecaterina cea Mare, Indira Gandhi, Margaret Thatcher ? Ele au fost excepţii. Accidente făcute să întărească regula…
Femeile au fost matricea istoriei, dar n-au făcut istorie. Au cârpit steagurile victoriei şi au născut oşteni, dar n-au purtat războaie. Au stat să-şi apere plozii şi să-i crească pentru un viitor război. Dacă au pornit totuşi, au fost acuzate de vrăjitorie şi au ars pe rug…
Femeile au inspirat poeţii, dar n-au scris „Divina Comedie”. L-au inspirat pe Leonardo, dar n-au pictat Mona Lisa. N-au construit catedrale…
Fatalitate biologică? Cu siguranţă nu, nu în mod direct. Sexul bărbătesc nu e altceva decât un „apendice”, un organ bun de făcut dragoste şi pipi. Numai că, în timp, organul a fost asociat cu puterea şi confundat cu stăpânirea lumii. Funcţia şi simbolul sau suprapus definitiv şi-au dat naştere falocraţiei.
Când primii sapiens vânau mamuţi, femeile cârpeau blănuri în peşteri şi ştergeau nasurile micilor primitivi. Diviziunea sexuală a muncii, odată instalată n-a mai plecat, bărbatul limitând femeia la preocupări materiale, interminabile şi comparabile doar cu muncile lui Sisif: hrană, îmbrăcăminte, copii. El s-a considerat singurul sex capabil să se detaşeze de „meschinele treburi domestice”, singurul demn să se educe şi să conducă Cetatea. Drept care, Virilitatea, bazată iniţial pe forţa fizică, şi-a atribuit de la sine Puterea, Inteligenţa, Cunoaşterea şi Creaţia.
Pentru a nu-i nega totuşi femeii orice forţă creatoare, tacit s-a acceptat ideea că şi femeia poate crea, dar numai la nivelul biologicului. Aducând pe lume copii. Prin urmare, ea nu creează ci procreează, să fie clar! Ehei, altfel ar fi stat lucrurile dacă bărbatul ar fi fost o fiinţă născătoare… Din fericire, uite că nu e! Da, dar câţi „gânditori”, câţi străluciţi bărbaţi contemporani cu noi, mai simt şi resimt această dureroasă frustrare şi prin ce limbaj pitoresc o exprimă!
Rolurile fiind distribuite, joci cum poţi mai bine. Te consolezi că bărbaţii nu sunt toţi nişte Brad Pitt sau Einstein, chiar dacă indivizii de excepţie sunt, cu mici excepţii, bărbaţi! Femeile n-au construit catedrale, se spune des şi cu dispreţ. Aşa este. Pentru construirea unei catedrale e nevoie de timp, de foarte mult timp. Femeile au fost obligate să aleagă: un copil sau o catedrală? Dacă toate femeile s-ar dedica construirii de catedrale, ce s-ar alege de specia omenească? Noroc că, aşa cum nu toţi bărbaţii sunt genii, nici femeile nu sunt toate dornice să înalţe catedrale. Sau să schimbe lumea aruncând bombe atomice şi napalm peste copiii altor femei.
Shakespeare, Rembrandt, Kant, Eistein, e bine, e frumos, e masculin. Dar i-am plătit scump cu Nero, Hitler, Stalin, Pol Pot şi mulţi, foarte mulţi alţii…
O dată pe an însă, e ziua noastră, aşa că, „La mulţi ani doamnelor!” şi fiţi mândre: fără noi, bărbaţii nu ar exista! Pur și simplu, nu s-ar fi născut!
M.V.
