Stadioanele, sălile de sport etc., revin la administrația locală

Stadioanele, sălile de sport etc., revin la administrația locală

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, marți, 22 martie, că resurse precum stadioanele, sălile de sport, casele de cultură și cinematografele ar urma să fie gestionate de administrația locală, care va trebui să respecte însă anumite condiții.

stadion

„Sunt foarte multe resurse pe care le păstrează în acest moment administrația centrală, în zona: stadioane, săli de sport, case de cultură, cinematografe. Gândim în sistemul nostru de descentralizare, foarte repede, toate aceste lucruri să fie trecute în zona administrației locale, care pe baza unor condiții pe care trebuie să le respecte să gestioneze toate aceste lucruri, pentru ca să nu mai existe un amestec între central și local, care nu este bun pentru nimeni, nici pentru eficiența administrației, nici pentru cetățeni”, a explicat vicepremierul.

Ulterior, răspunzând unei întrebări din partea presei, el a declarat că acest lucru ar urma să se realizeze chiar în mandatul actualului Guvern.

„Noi vom avea cadrul legislativ principal până în luna septembrie-octombrie. Va fi furnizat de către acest Guvern. Sigur, fie că este vorba de ordonanțe, fie că e vorba de proiecte de legi, vor trece prin Parlament. Parlamentul va hotărî. Însă noi mergem pe ideea unei discuții, înainte de a lansa aceste legi, cu toate forțele politice. Voi prezenta în comisiile de administrație publică toate proiectele noastre, încercând să obțin adeziunea oamenilor politici, indiferent de culoarea politică, la câteva proiecte, linii directoare pentru viitor. Am speranța că vom fi sprijiniți de Parlament ca să facem acest cadru în acest an, pentru toate aceste lucruri care înseamnă dezvoltarea României”, a spus Dîncu.

În acest sens, a adăugat că există mai multe pachete legislative importante care vizează: crearea unui cod administrativ, dar și reforma funcției publice, precum și strategia de descentralizare și cea de regionalizare.

Sursa: ziare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*