Sub genericul Saloanele Radu Săplăcan, Casa „Selena” din Dej a fost gazda unui eveniment cultural care a reunit o pleiadă de scriitori, poeţi, jurnalişti şi oameni de cultură din Beclean, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Dej. O reuniune neconvenţională, dovedind că amintirea celui care a fost criticul, poetul, omul de radio şi prietenul Radu Săplăcan, poate construi şi îmbogăţi pe mai departe un spaţiu al dezbaterilor amicale, pertinente şi în egală măsură reconfortante pentru „minte, inimă şi literatură”.
Nu în ultimul rând, alături de invitaţi au fost prezenţi primarul şi viceprimarul municipiului şi desigur, cei care fie l-au cunoscut pe Radu Săplăcan, fie îl ştiau numai din auzite. 
S-a întâmplat vineri, 1 aprilie, zi în care Radu ar fi împlinit 62 de ani. Organizatori: Despărţământul Dej al Astrei – Cenaclul „Radu Săplăcan” şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” din Bistrița. Amfitrion a fost dr.ec. Radu Gavrilă, preşedintele Astrei dejene, în timp jurnalistului Zorin Diaconescu (proaspăt devenit preşedinte al Cenaclului „Radu Săplăcan”), i-a revenit sarcina de moderator.
Continuând într-un fel, mai altfel, seria „Întâlnirilor Radu Săplăcan” organizate după 2002 la Branişte, Beclean sau Dej (în 2004), şi dincolo de amintirile cu şi despre Radu, provocate de vizionarea unor înregistrări filmate şi montate de Nicoleta şi Gheorghe Cherecheşiu, evenimentul de vineri şi-a propus să dezbată, colocvial, o temă legată de un personaj care nu se află în căutare de autori: agentul literar. Şi asta, deoarece, înainte de a deveni „binecuvântare sau moft”, existenţa agentului literar (impresarului) este dictată de aceleași condiţii ca a oricărei alte meserii, din oricare alt domeniu: economic, politic, cultural, sportiv, artistic sau de orice alt fel. Se ştie. 
Or, în situaţia în care un fotbalist român poate fi vândut pe milioane de euro, iar unui scriitor, tot român, editurile nu-i plătesc drepturi de autor (ba dimpotrivă, adesea el plăteşte pentru a-şi vedea opera publicată!), categoric că existenţa impresarului va fi legată de fotbal şi nu de literatură. Nu poţi să iei 20% comision sau cât o fi, din nimic. Că peste o sută de ani, numele scriitorului va fi pe o plăcuţă stradală sau pe frontispiciul unei instituţii culturale şi va fi evocat cu pioşenie de potentaţii locali, în timp ce despre fotbalistul X nu-şi va aduce aminte nimeni, nici măcar clubul căruia i-a aparţinut, asta e o altă poveste. E hiperliteratură şi oricare dintre participanţii la dezbatere poate scrie o proză consistentă pe acest subiect.
Prin urmare, dacă nu există profesiunea de scriitor, adică omul care trăieşte scriind şi de pe urma scrisului său, nu are cum să existe nici agentul literar. Poate şi pentru că în România, scrisul e lipsit de motivaţie publică şi a fost (şi este) privit ca un fel de hobby, o pierdere de timp, un divertisment la îndemâna tocilarilor, „nişte intelectuali” rupţi de realitate, care oricum nu ştiu să facă altceva. Scrisul nu este considerat o meserie în sine. „Scrie şi ăla ca să-şi umple timpul. Scribăleşte, nu munceşte.” Punct. Motiv pentru care „la noi – spunea mai tânărul prozator Ionuţ Chiva – literatura începe şi se termină cu scriitorii. Orice altceva sunt doar consecinţe probabile. La noi, literatura e o suită de întâmplări personale”.
Aşa că, în mod logic, nu avem agenţi literari, nici genuri comerciale, nici mode literare, răsplată financiară, marketing şi promovare. Adică nu avem nimic din ceea ce întreţine dinamica unei pieţe de carte: ofertă, cerere, schimb, creştere, planuri, strategie, investiţii, profit şi restul. Referindu-ne la literatura română, desigur, piaţa traducerilor însemnând o altă destinaţie. 
Despre toate acestea, despre cărţi, cultură, subcultură, valoare, public, management, edituri şi coterii literare, dar şi despre „o suită de întâmplări personale” s-a vorbit şi au vorbit invitaţii: Ioan Pintea, Andrei Moldovan, Dan Moşoiu, Mihai Goţiu, Vasile Gogea, Aurel Podaru, Ion Mureşan, Marius Lazăr, Gavril Ţărmure, Florin Săsărman şi Florin Pruteanu. Lor li s-au alăturat dejenii: Emilia Buculei, Elena Mereuţă şi Marian Horvath, profesorul Augustin Şomcudean având de asemenea o intervenţie în acest sens. Iar atmosfera, a fost aproape ca la întâlnirile de Cenaclu Saeculum. Aproape. Mai soft, acum.
Retrăind aşadar puţin din atmosfera seculistă, pot răspunde la mai vechea întrebare pusă de Radu Ţuculescu, tot după o întâlnire dedicată lui Radu Săplăcan: „…oare vă mai amintiți, dragi prieteni, ce minunată vânzoleală literară (şi nu numai) fu atunci la Dej?” Da, ne amintim. Ne-am reamintit. Atâta doar, că nu mai suntem la fel ca-n vremurile acelea şi nici măcar vremurile nu mai sunt ce-au fost odată!
„Saloanele Radu Săplăcan” s-au încheiat, în mod firesc, cu prezentarea volumului Radu Săplăcan – Provocări şi radiografii, despre carte şi rosturile ei vorbind Ioan Pintea şi Florin Săsărman.
M. Vaida
http://goo.gl/9cUoA8
