”Am luat aurul!”Acestea au fost cuvintele profesorului Manuel Costin, antrenor al Clubului Sportiv LAPI Dej, la finalul probei masculine de triatlon copii 1,2,3.
Desfășurată în data de 2 și 3 aprilie 2016, în București, finala Campionatului Național de Atletism rezervat copiilor a întrunit peste 1200 de participanți de la cele mai bune cluburi din țară.
La proba de triatlon masculin copii 2, Octav Tarța, elev la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Dej, a reușit să câștige medalia de aur, detașându-se cu 142 de puncte față de cel care a obținut locul II.
Triatlonul a constat în urmatoarele probe: 50 metri, săritura în lungime și rezistență 600m.
Clasamentul final:
Locul I și Campion National: Tarța Octav din Dej, cu 1040 puncte: viteza 50m (7,36 secunde), săritura în lungime (4,60 metri) și rezistența 600m (1:51.42 minute)
Locul II: Istfan Alexey Mario din Beiuş, cu 898 puncte: viteză 50m (7,58 secunde), săritura în lungime (4,32 m) și rezistență 600m (1:56.28 minute)
Locul III: Gagiu Ştefan din Câmpina, cu 825 puncte: viteză 50m (7,70 secunde), săritura în lungime (4,38 metri) și rezistență 600m (2:04.74 minute).
FELICITARI OCTAV, FELICITARI ANTRENORULUI MANUEL COSTIN!
Silvia Tarța