Proiectul de lege iniţiat de Cornel Itu, a fost votat de Senat

Proiectul de lege iniţiat de Cornel Itu, a fost votat de Senat

Senatul României a adoptat, ieri, proiectul de lege al deputatului PSD de Cluj, Cornel Itu privind trecerea unui teren de la Compania de Căi Ferate CFR la Consiliul Judeţean Cluj pentru a putea fi folosit la proiectul Tetapolis. deputat-cornel-itu_800x545

„Proiectul de lege privind înfiinţarea TETAPOLIS, pe care l-am iniţiat alături de colegii mei din PSD Cluj, a fost adoptat luni în şedinţa de plen a Senatului! Este o mare bucurie că ne apropiem tot mai mult de realizarea acestui obiectiv benefic pentru dezvoltarea judeţului nostru”, a spus Itu.

Terenul în suprafaţă de 86.333 mp se află în vecinătatea Parcului Industrial Tetarom I din municipiul Cluj-Napoca, fapt care va oferi numeroase avantaje viitorului obiectiv de investiţii (acces facil la infrastructura de transport şi la utilităţile din interiorul parcului industrial TETAROM I, apropierea de locaţiile universităţilor clujene, apropierea de centrul oraşului, acces rapid la principalele căi de transport (rutier, aerian, feroviar).

Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. –sucursala de Căi Ferate Cluj a emis în luna mai a anului trecut un aviz favorabil pentru transmiterea terenului în administrarea Consiliului Judeţean Cluj, la rîndul său, Consiliul Judeţean a emis o hotărîre prin care este de acord să preia terenul, aşadar au fost create condiţiile de bază pentru punerea în aplicare a acestui proiect, iar reacţiile comisiilor din Senat, ca primă cameră sesizată, au fost pozitive.

Sursa: ziarulfaclia.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*