Proiect de lege: Taxă pe lectură!

Proiect de lege: Taxă pe lectură!

Potrivit unui proiect de modificare a legii drepturilor de autor, bibliotecile publice ar putea aplica o taxă pentru împrumutul sau consultarea cărților. Iniţiativa urmăreşte să aplice o directivă europeană legată de plata drepturilor de autor. În timp ce ministrul Culturii susține că niciun cititor nu va plăti, textul proiectului prevede o singură excepţie de la taxă, respectiv bibliotecile din mediul preuniversitar. Din cauza controverselor, legea a fost retrasă şi va fi modificată.

biblioteca În prezent, bibliotecile publice din România nu percep taxă pentru împrumutul sau consultarea unor cărţi. În viitor însă, acestea ar putea fi taxate pentru drepturile cuvenite unor autori sau urmaşilor acestora.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a transmis că ideea de taxă provine de la legislaţia europeană. Potrivit acestuia, în prezent se pune problema cine va plăti această taxă. De asemenea, Alexandrescu a ținut să precizeze că atâta timp cât va fi ministru al Culturii, cititorii nu vor plăti nicio taxă pentru o lucrare împrumutată.

În proiectul de modificare a legii drepturilor de autor, postat pe site-ul ministerului la începutul lunii, singurele exceptate de la taxă erau bibliotecile şcolare preuniversitare.

Reprezentanții bibliotecilor afirmă că sunt și alte probleme, printre care lipsa unui studiu de impact cu privire la câte opere circulă, care sunt, câte biblioteci pot oferi aceste date şi care sunt resursele de viitor. „Nu ştim nici beneficiarii. Ce ne dorim să retribuim? Scriitori naţionali, traducători? S-ar putea să plătim mai mult pentru Harry Potter, pentru traduceri, decât pentru propria traducere naţională”, a transmis Nicoleta Rahme, şef serviciu dezvoltare a colecţiilor de la Biblioteca Naţională a României.

Pe de altă parte, ministrul Educației, Adrian Curaj, a spus că vrea ca „accesul elevilor şi studenţilor la limită să fie şi gratuit în tot ce înseamnă zonă de cultură”.

Potrivit lui Vlad Alexandrescu, „Ministerul Culturii ar putea să creeze un anumit fond prin care practic să suplimenteze fondurile bibliotecilor ca, totuşi, aceste participări de fapt să fie plătite de stat”.

Proiectul de modificare a legii a fost retras şi urmează să fie refăcut. România trebuie să se alinieze legislaţiei europene până în luna septembrie.

sursa: digi24.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*