PNL şi-a prezentat candidaţii pentru Consiliul Judeţean Cluj

PNL şi-a prezentat candidaţii pentru Consiliul Judeţean Cluj

pnlConducerea PNL Cluj a definitivat lista de propuneri pentru Consiliul Judeţean Cluj, urmând ca luni să fie depusă la Biroul Electoral Judeţean.

Pe primul loc se află actualul senator Alin Tişe, acesta fiind, de altfel, propunerea PNL pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj. Tişe a mai deţinut funcţia de preşedinte al CJ Cluj în perioada 2008-2012, dar în urmă cu patru ani, a pierdut alegerile pentru un nou mandat în faţa lui Horea Uioreanu.

Pe lista propusă de PNL pentru deliberativul judeţean, Tişe este urmat de actualul preşedinte Marius Mînzat şi de vicepreşedintele Călin Tuluc.

Printre candidaţii de pe locurile următoare, considerate eligibile, se regăsesc o parte dintre actualii consilieri judeţeni dar şi nume noi, chiar dacă unii au mai lucrat sau lucrează în alte structuri administrative judeţene sau locale.

Este vorba de Mariana Leş (consilier judeţean), Dorel Secară (consilier judeţean), Cosmin Todea (consilier judeţean), Cristian Haiduc (fost secretar de stat la Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii), Ligia Pop, Anca Hodorogea (fost inspector şcolar general în timpul guvernării PDL), Horea Simplicean (consilier judeţean), Marinela Marc (fost Inspector şcolar general adjunct), Angela Marchiş (fost director al Regiei Protocolului Victoria), Marinel Andro (consilier judeţean), Sămărtean Iuliu (consilier local la Gherla), Gârbovan Gabriela, Marius Bălaj (consilier judeţean).

Liberalii îşi propun să obţină un procent de 42% la consiliul judeţean, iar prin redistribuirea voturilor celor care nu reuşesc să treacă pragul electoral, să ajungă la 50 plus 1, pentru a avea singuri majoritate în viitorul for judeţean. Ca număr de mandate, PNL Cluj doreşte să deţină din iunie încolo 19 mandate, inclusiv cel al candidatului lor pentru preşedinţia CJ Cluj, Alin Tişe.

Candidatul PNL pentru una din cele două funcţii de vicepreşedinte a CJ Cluj, care va reveni aproape sigur liberalilor, este actualul preşedinte al instituţiei, Marius Mînzat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*