Prof. Axinte Bob, directorul Colegiulu Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej: „Sunt mândru că pot să las ceva în urma mea!”

Prof. Axinte Bob, directorul Colegiulu Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej: „Sunt mândru că pot să las ceva în urma mea!”

Directorul Colegiulu Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej, profesorul Axinte Bob, s-a născut în 1950, în Curtuiuşul Dejului. Absolvent al Facultăţii de Filologie a UBB Cluj, între 1973-1989 este profesor titular la Şcoala Generală din Bogata de Sus, unde timp de 10 ani ocupă şi funcţia de director. Din 1989, după o scurtă perioadă de profesorat la Şcoala Nr. 4 din Dej, este detaşat şi apoi titularizat la Liceul „Andrei Mureşanu”. Aici, ocupă funcţia de director adjunct timp de patru ani (1995-1999), după care, prin concurs, ocupă funcţia de director. Activitatea sa didactică a fost recompensată de-a lungul anilor cu: Diploma de Excelenţă pentru activitate în domeniul educaţiei (MEC), Diploma de Excelenţă pentru activitatea depusă în vederea promovării elevilor olimpici (MEC), Diploma de Merit a Ministerului Educaţiei şi Distincţia „Gheorghe Lazăr”, clasa I.

Axinte-Bob

Domnule director, privind în urmă la anii petrecuţi atât la catedră, cât şi la conducerea şcolii, cum i-aţi caracteriza?

Frumoşi. Au fost ani frumoşi, poate şi fiindcă am făcut ceea ce mi-a plăcut. Sigur, au existat uneori şi momente dificile, cu obstacole mai mari sau mai mici, nu neapărat necesare pentru mine, dar le-am trecut cu succes. De altfel, un om căruia nu i se pun piedici, înseamnă că nu mai contează… Într-un fel, regret doar faptul că în toţi aceşti, ani am fost mai puţin dascăl şi mai mult administrator…

Unul bun, după cum se vede!

Sper să fi fost unul bun şi, chiar dacă par lipsit de modestie, sunt mândru că pot să las ceva în urma mea. Iar lista, este destul de lungă şi de consistentă!

O listă „vizibilă”, după cum spuneam!

Nu se poate altfel. Întotdeauna am susţinut că performanţa necesită condiţii pe măsură, lucru valabil în orice domeniu şi cu atât mai mult în învăţământ. Suntem în secolul XXI şi nu cred că mai putem face şcoală cu dotări precare şi vechi de o sută de ani. Aşa că, principala mea preocupare a fost modernizarea bazei materiale a colegiului, din dorinţa de a oferi elevilor şi profesorilor cele mai bune condiţii de studiu. Mărturisesc că, la acest capitol am fost cât se poate de perseverent, ca să nu zic încăpăţânat de-a dreptul. Spicuind dintre realizările ultimilor 15 ani (ştiu că „realizări” sună pompos, dar pentru mine, chiar sunt realizări!) aş aminti dotarea în anul 2000 a patru laboratoare de informatică, printr-o sponsorizare în valoare de 50 de mii de dolari, urmată de modernizarea cantinei şcolii şi compartimentarea internatului (16 camere), reabilitarea clădirii vechi a şcolii (faţadizare, acoperiş, cornişe, geamuri termopan, parchet, izolaţii etc.), modernizarea sistemului de încălzire prin instalarea a 6 microcentrale, amenajarea bazei sportive cu gazon artificial şi iluminare pentru nocturne (32 de mii de euro) şi, foarte curând, vom inaugura un laborator de chimie modern şi performant.
La toate acestea adăugându-se noua clădire a colegiului, unul din proiectele europene de anvergură ale municipalităţii şi cu certitudine, cel mai important proiect materializat în timpul mandatului meu de director. Adevărul este că atunci când am depus proiectul, în 2007, habar nu aveam ce urmează şi câtă energie nervoasă va consuma fiecare dintre etapele de execuţie. În prima fază, de exemplu, proiectul a fost blocat la Ministerul Dezvoltării… cnam

Şi ce-aţi făcut?

Nici nu vreau să-mi amintesc! Am făcut tot ce s-a putut: lobby printre oamenii din Dej ajunşi în funcţii înalte prin ministere, inclusiv foşti colegi de clasă, apoi am făcut anticameră la diverse uşi, argumentând, insistând…Apoi, iar am făcut anticameră şi multe altele… După ce în sfârşit proiectul a demarat în 2014, m-am transformat într-un fel de supraveghetor al lucrărilor, fiind zilnic prezent pe şantier şi enervând pe toată lumea, mai ales pe inginerii constructori. A fost o perioadă de stres şi oboseală de pe urma căruia m-am ales cu un diabet de tip II… Dar, în dimineaţa de 6 ianuarie 2015, când elevii au intrat la cursuri în noua clădire, le-am uitat pe toate! A rămas doar satisfacţia omului care lasă ceva în urma sa, sentimentul că n-am trecut degeaba printr-o instituţie şcolară de renume, că am pus şi eu o cărămidă la creşterea prestigiului ei…

Mai ales că numirea dumneavoastră la conducerea şcolii a fost privită cu oarecare neîncredere la vremea respectivă…

Da, cred că existau unele temeri, în sensul că nu voi face faţă valului de schimbări care se întrevedeau în învăţământ şi nu voi fi în stare să gestionez suficient de bine toate provocările viitoare. După ce am fost timp de patru ani director adjunct al liceului, pot spune că eram deja familiarizat cu problemele administrative ale şcolii, aşa că m-am prezentat la concurs pentru postul de director. Bineînţeles, nimic nu e simplu la început, dar lucrurile s-au aşezat încet, încet, iar performanţele elevilor vorbesc de la sine despre valoarea colectivului de dascăli şi a şcolii dejene. Până şi cârcotaşii recunosc că s-au înşelat… Colegiul „Andrei Mureşanu” fiind o şcoală cu o tradiţie bogată, volenss nolens „povara înaintaşilor apasă pe umerii noştri” şi să ştiţi că citatul acesta nu e rostire în vânt. Toţi cei care trec pragul liceului, elevi sau profesori, sunt conştienţi de această tradiţie şi doresc să fie la înălţimea trecutului sau chiar să îl depăşească.

CNAM-Dej

Rezultatele elevilor la examene, concursuri şi mai departe în viaţă, vă dau dreptate…

Sper că da. Avem 1711 olimpici – judeţeni, naţionali şi internaţionali, or asta spune ceva despre pregătirea extrem de serioasă a elevilor noştri, elevi cu care ne mândrim acum, dar ne vom mândri şi peste mulţi ani. N-aş vrea totuşi să se creadă că în afară de studiul intens, nimic altceva nu se mai întâmplă în şcoală. Dimpotrivă, ne preocupă dezvoltarea personală a elevilor şi activităţile extraşcolare. În acest sens, pe lângă cele două concursuri interjudeţene pe care le-am iniţiat şi care sunt deja tradiţie – Concursul de chimie „Gh. Spacu” şi Concursul de matematică „Dumitru Ţiganieta” – în cadrul şcolii activează trupa de teatru francofon „Intermezzo” şi ansamblul folcloric „Cununiţa” ambele cunoscute prin spectacolele susţinute pe scenele unor festivaluri de tineret din Franţa, Italia, Turcia, Bosnia – Herţegovina etc. Avem o revistă a şcolii, „Liceenii”, multipremiată, în care un loc însemnat ocupă creaţiile literare ale elevilor, avem parteneriate cu şcoli din Franţa şi Scoţia şi desigur, numeroase activităţi culturale, artistice şi sportive, legate fie de „Zilele Colegiului”, fie de alte sărbători locale sau naţionale. Zilele-Colegiului-5

Profesor, director adjunct, director plin… o carieră didactică de invidiat căreia i-aţi ataşat şi una politică. De ce?

Carieră didactică, de acord, carieră politică, sună pretenţios, mai ales că a fi consilier local, pentru mine a însemnat în primul rând implicare civică, un mod direct de a participa la rezolvarea unor probleme ale oraşului. După ce în 1990 a ieşit la iveală categoria lichelei oportuniste în mai toate domeniile, am decis că nu pot sta pe margine ca simplu spectator. Aşa că, am ales să candidez pentru funcţia de consilier local şi în această postură, am onorat două mandate de independent, din 1992 până în 2000. Au urmat apoi alte trei mandate, din 2004 până în prezent, ca şi consilier PSD, dat fiind că în 2003 am devenit membru al Partidului Social Democrat.
Cert este că m-am străduit în toate mandatele să demonstrez că învăţământul şi cultura nu trebuie privite ca o povară (ceva ce consumă bani şi nu generează profit), ci ca o investiţie pe termen lung, care aduce prestigiu oraşului. Iar ca preşedinte al comisiei de învăţământ-cultură, evident că m-am preocupat de finanţarea corectă a şcolilor şi grădiniţelor din oraş, de finanţarea echitabilă a evenimentelor culturale organizate de acestea sau de asociaţiile culturale existente.

Suntem în an electoral şi v-aţi depus din nou candidatura ca independent. Nu vă întreb de ce nu aţi mai avut loc pe listele PSD, dar vă întreb de ce candidaţi?

Bine că nu mă întrebaţi, că răspunsul ar fi ocupat mai multe pagini… Glumesc, dar nu neg faptul că m-am simţit frustrat, deoarece experienţa mea şi a altora dintre colegii mei a fost foarte lejer trecută cu vederea în favoarea unor „ucenici” într-ale politicii administrative. De ce candidez? Datorită sentimentului că mai pot fi util cetăţenilor urbei şi din dorinţa de a încheia activitatea mea politico-administrativă, rotund, ca într-un roman. Să pot spune peste patru ani, cu seninătate: Finis coronat opus!

Am înţeles, dar, înainte de a fi un bun administrator sau un consilier local meritoriu, sunteţi profesor de limba şi literatura română, om al cărţii şi al studiului… mai e loc în viaţa dumneavoastră pentru toate acestea?

Nu mult, dar este. Trebuie să fie, pentru că altfel m-ar copleşi prezentul tumultuos! Biblioteca personală, cărţile preferate (Biblia şi un volum de Psalmi sunt cărţile mele de căpătâi), câteva pagini citite în fiecare seară, sunt micile plăceri care îmi aduc liniştea necesară şi care reprezintă pentru mine evaziunea din cotidian. Modul meu intelectual de a exista. Şi, pentru că într-adevăr iubesc Cartea, ca obiect ce tezaurizează între coperţi cunoaşterea, mi-a făcut plăcere să lucrez alături de alţi trei pătimaşi ai istoriei locale, la volumele „Omagiu Colegiului Naţional Andrei Mureşanu” şi „Dejeni de ieri şi de azi”. În rest, preocupările mele legate îndeosebi de cercetare (în care „Doina” şi studierea folclorului din zonă ocupă un loc important) sau de studiile consacrate operei lui Lucian Blaga, poetul meu preferat, sunt mai lente acum, dar nu total neglijate şi ori de câte ori am ocazia şi sunt solicitat, susţin comunicări pe aceste teme dragi mie. samus

Mai am o întrebare fără de care nici acest interviu nu ar fi… rotund. Cum se împacă soţia dumneavoastră, familia, cu omul foarte ocupat care sunteţi?

Soţia mea s-a obişnuit cu situaţia şi m-a susţinut de fiecare dată când a simţit că sunt mult prea copleşit de sarcinile asumate. Pot spune că sunt un om norocos că am o persoană atât de înţelegătoare alături de mine, dar şi că băiatul nostru a fost un copil care niciodată nu ne-a creat probleme. Mai mult de atât, ne-a adus o mare bucurie prin cele două nepoţele ale noastre, două îngeraşe care sunt convins că ne vor face bătrâneţile fericite, mie şi soţiei mele.

axinte.nepoate

Cu siguranţă, dar mai aveţi una alta de făcut până la acele bătrâneţi fericite, iar mie nu-mi rămâne decât să vă doresc mult succes!

Magdalena Vaida

http://goo.gl/WCV6DU

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*