Joi, 28 aprilie, la sediul PNL Dej, a avut loc extragerea premiilor acordate de „Asociaţia Mişcarea Liberală Dejeană” în cadrul tombolei care a încheiat campania de consultare publică ”Construim împreună Dejul de Mâine”. O campanie prin care, organizatorii şi-au propus să deschidă un dialog cu cetăţenii oraşului, în vederea „identificării şi definirii foarte clare a problemelor cu care se confruntă municipiul”. Este una dintre activităţile care au fost demarate în cadrul unui plan mai amplu de acţiune, prin care liberalii doresc implicarea dejenilor în luarea deciziilor importante care îi privesc în mod direct. Soluţiile şi rezolvarea tuturor problemelor semnalate de cetăţeni, se vor regăsi în platforma politică cu care PNL Dej se prezintă la alegerile locale din iunie.
În prezenţa notarului Radu Sighiartău, au fost extrase 30 de taloane purtând numele câştigătorilor celor 30 de premii constând în aparatură electrocasnică.
La extragere au participat preşedintele şi vicepreşedintele asociaţiei, Aurelian Mureşan şi Simion Buburuz, o parte din membrii asociaţiei precum şi reprezentanţii din mass-media dejeană.
La final, preşedintele asociaţiei, Aurelian Mureşan, le-a mulţumit dejenilor pentru implicare şi pentru spiritul civic de care au dat dovadă, dar şi pentru sugestiile făcute cu prilejul acestei campanii de consultare publică. Totodată, cu prilejul sărbătorilor pascale, le-a urat tuturor dejenilor multă sănătate, bucurii şi un Paşte Fericit!
În urma validării taloanelor extrase, trei premii speciale au revenit lui:
Kis Levente, str. 1 Mai 182 – un cuptor cu microunde
Mureşan Rodica Valeria, str. Unirii nr. 21 – o maşină de spălat
Tompa Simona, str. Pepineriei nr. 5 – un frigider
Celelalte premii au fost:
– 6 mixere de mână
Dobondi Lucia, str. Mărăşeşti nr. 19
Szabo Ghizela, str. Unirii nr. 29
Panait Cătălina, str. Zmeurei nr. 4
Milewski Paraschiva, str. Aleea Amurg nr. 3
Onofrei Elisabeta, str. Dobrogeanu Gherea nr. 20
Cireaşă Stelian, str. Teilor nr. 17
– 5 fiere de călcat
Lădariu Gheorghe, str. Ghioceilor nr. 3
Mateuţ Vasile, str. A.P.Bănuţ nr. 10
Cernea Felicia, str. Pandurilor nr. 2
Gujan Augustin, str. Lalelelor nr. 1
Trif Olga, str. Crângului nr. 9
– 6 toastere
Sigheartău Călin Marius, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 50
Conradi Andrei Nicolae, str. Aleea Amurg nr. 2
Cotinghiu Nicolae, str. Nicolae Iorga nr. 81
Mureşan Dana, str. Pepineriei nr. 9
Câmpean Angela, str. I.C.Brătianu nr. 4
Vitan Gabor, str. Crângului bl. S
– 5 cafetiere
Pura Darian, str. Dealul Rozelor nr. 7
Tarcsafalvi Veronica, str. Vlad Ţepeş nr. 3
Kispal Marta,
Dascăl Aurel, str. Fragilor nr. 9
Moldovan Petru, str. Aleea Ceferiştilor nr. 8
– 5 storcătoare pentru citrice
Szakacs Maria, str. Unirii nr. 26
Derta Emil, str. Dealul Rozelor nr. 8
Kispal Florin, str.
Crişan Ciprian, str. Dealul Rozelor nr. 10