Amazoane de ieri şi de astăzi

Amazoane de ieri şi de astăzi

Femeia, sexul slab! Prea blândă şi înţelegătoare în faţa sângerosului delir al războiului? Prea dăruită vieţii pentru a accepta inutila ei suprimare? Posibil, dar iată că acum, bucătăreasa sau vivandiera care îi însoţea pe militari în lungi campanii, s-a aşezat la masa ofiţerilor! Victorie parţial recunoscută feminismului, dar greu acceptată de contingentele de bărbaţi hârşiţi într-ale tacticilor militare de tot felul. Mă întreb însă, de ce oare atâta mirare pe sub caschete, când există numeroase precedente în istorie? Când au fost atâtea mame, surori, fiice şi soţii, care au pus mâna pe arme şi au luptat?

armata israel

De la legendă la istorie

În mitologia hindusă, Chitraganda, soţia regelui Arjuna a condus armata tatălui ei, în timp ce în legendele britanice Regina Cordelia s-a luptat pentru tronul ei aflându-se în fruntea propriei oştiri.
Regele Priam, ne povesteşte Homer, aflat în mare dificultate în timpul Războiului Troian, este ajutat de regina Penthesilea şi amazoanele sale. Războinice vestite şi crâncene, amazoanele îşi tăiau sânul drept pentru a mânui cu uşurinţă sabia, suliţa şi arcul. Se pare că amazoanele au ameninţat de 5 ori Atena şi o victorie asupra amazoanelor ajunsese să fie mai sărbătorită decât o victorie asupra perşilor! În mod cert, existenţa amazoanelor era învăluită în taină şi se spune că în oraşele lor, bărbaţii selectaţi numai pe criterii de ele ştiute, erau folosiţi doar pentru muncile domestice şi „reproducere”. Rothman-Amazon-1200

Penthesilea a fost ucisă de Achile, simbolul tuturor virtuţilor virile, care văzând-o murind atât de tânără şi de frumoasă, s-a îndrăgostit de ea. Simbol, simbol, dar avea şi el Achile un călcâi vulnerabil… Prea târziu însă! Dezgustate, amazoanele s-au întors la ele acasă, undeva în stepele Sciţiei, după cum spune legenda şi şi-au văzut de ale lor. Uciderea reginei, a matriarhatului pe care îl simboliza, avea să le trimită pe curajoasele războinice în mitologie şi-atât.

Zenobia
Zenobia
Relatări despre femeile luptătoare există peste tot în lume, din China şi până în Africa şi chiar în cele două Americi. Şi, nu toate sunt basme! Regina Zenobia, din Palmyra şi regina celţilor, Boudicca fiind cât se poate de reale şi ambele, vajnice luptătoare împotriva romanilor.

În istoria secolului al XVI – lea, companionii conchistadorului Orellana, jurau pe biblie şi sabie, că au înfruntat triburi de amazoane fioroase pe malul fluviului care le poartă numele. Războinicele veneau desigur, dintr-un regat situat undeva în vest, în paradisul de aur numit El Dorado. Istorie împletită cu legende, dar consemnată în arhivele păstrate la Prado.

Mai aproape de noi, în istoria verificată (şi fotografiată!), regele Dahomeyului, Wegbaja, a înfiinţat pe la 1700 un contingent de luptătoare ca să-i apere tronul şi regatul. Înarmate cu arcuri şi săgeţi, amazoanele negre excelau în atacurile surpriză, iar vehemenţa lor în luptele corp la corp îi tulbura profund pe soldaţii inamici, derutându-i. În secolul următor, luptătoarele dahomeiene mai erau în număr de 7-8 mii.

dahomey-cover

Primii europeni martori la o bătălie purtată de femeile din armata statului Dahomey au fost misionarii care trăiau în Abeokuta. Acest oraş, situat astăzi în Nigeria, a fost atacat în 1851 şi 1864 de către forţele regatului Dahomey. În ciuda faptului că armata din Dahomey a pierdut ambele bătălii, din relatările lăsate în urmă de misionarii din Abeokuta reiese că femeile luptau cu semeţie şi înverşunare, fiind singurele detaşamente ale invadatorilor care au reuşit să penetreze zidurile de apărare ale oraşului.

Mult mai aproape de noi, în al doilea război mondial, în Armata Roşie au luptat peste un milion de femei, adică, 8 % din efectivul total. Mai mult de jumătate dintre ele au participat direct la lupte, în infanterie, artilerie, blindate. În Cuba, amazoanele lui Castro te întâmpinau cu aruncătoare de flăcări şi ochii strălucind de fanatism ideologic…

Israelul, din epoca războiului pentru independenţă a cunoscut eroismul femeilor de la Haganah, iar astăzi, numărul femeilor reprezintă 15% din efective, fără să participe la luptele din linia întâi. Cu o excepţie, Batalionul mixt Karakal.

Karakal battalion
Karakal battalion

Înfiinţat în anul 2000, în urma unor presiuni publice pentru a permite femeilor accesul în primele linii de luptă, din 2009, aproximativ 70% dintre soldaţii unităţii (denumită după o felină a deşertului) sunt femei.

În Franţa, după episodul Ioana D’Arc, n-au mai existat amazoane declarate. Dacă totuşi mai sunt câteva, ele pot fi întâlnite doar în pieţele Madeleine şi Pigalle, seara târziu…

Cât priveşte România, ca să ne facem o idee despre cât preţ pune Ministerul Apărării pe contribuţia femeilor, trebuie să ştiţi că doar cinci la sută din personalul militar al armatei sunt femei. Spre comparaţie, după cum precizează chiar oficialii ministerului în documentul prin care au chemat în judecată CNCD (în urma unui avertismentului primit în 2014), „în întreaga lume, ponderea persoanelor de sex feminin în rândul structurilor operaţionale ale armatelor este de aproximativ 25-30 la sută”. Timp şi proces pierdut deoarece, în aprilie anul acesta, Curtea de Apel Bucureşti a sancţionat în premieră MApN pentru discriminare, hotărând că „excluderea nejustificată a femeilor de la mai multe specializări din domeniul militar, dar şi alocarea unui număr foarte mic de locuri pentru fete în învăţământul militar superior nu respectă principiul egalităţii între femei şi bărbaţi”.
Oricum, astăzi, femeile sunt tot mai numeroase în armatele occidentale şi nu foarte occidentale. Chiar dacă în general sunt excluse de la luptele directe, ele nu sunt mai puţin soldaţi şi ofiţeri decât bărbaţii şi sunt perfect antrenate să ţină o armă în mâini. Şi s-o şi folosească. G.I. Jane nu mai e demult o ficţiune cinematografică!demi moore

A fi sau a nu fi femeie soldat?

Aşadar, iată întrebarea: militari de carieră sau numai auxiliare marginalizate? Ambiguitatea pluteşte peste amazoanele moderne pentru a nu torpila definitiv statutul existenţial al bărbatului războinic. Armata, războiul, au fost din totdeauna mijloacele destinate „iniţierii” bărbatului, punând în joc atributele sexului viril: forţa fizică, agresivitatea, violenţa. Dimpotrivă, femeia – pe care natura n-a înzestrat-o cu un tun falic şi hormonii aferenţi – a fost făcută să nască şi să alăpteze viitorii soldaţi. Să fie apărată de războaie, prin război. De unde şi profunda tulburare a rânduielilor, adusă de modernitatea care a deschis femeilor toate porţile, inclusiv pe cele militare.

U.S. Marines
U.S. Marines

În secolul XX, armele automate şi echipamentele sofisticate au înlocuit arcul şi sabia strămoşilor, făcând forţa musculară să devină cvasi-inutile. Secolul XXI a adus cu sine şi mai multă tehnologie, şi mai sofisticată. Ceea ce contează acum nu mai este forţa fizică, ci rezistenţa nervoasă şi capacitatea de adaptare or, în această privinţă, femeile s-au dovedit de multe ori superioare bărbaţilor. Poate de aici şi motivul pentru care femeile au ajuns să revendice un tratament egal cu colegii lor de uniformă. ranger (2)

Da, dar o femeie în lupta directă cu inamicul, e lumea întoarsă pe dos! O femeie rănită, îl va înduioşa pe inamic fiindcă îi va reaminti acestuia pe mama, sora şi iubita lăsate acasă… „Traumatizat”, în loc să lupte, soldatul se va grăbi instinctiv să-i ofere femeii primul ajutor! Bizar totuşi că, un soldat inamic rănit, nu-i evocă tatăl, fratele sau prietenul din copilărie…
„Calităţile femeilor – potrivit teoreticienilor în chestiuni militare – sunt de natură să perturbe corecta funcţionare a unei armate. Într-o proporţie rezonabilă, prezenţa feminină serveşte ca stimulent, dar în număr mare, ea devine o calamitate!”

Într-adevăr, atunci când se aruncă în luptă, femeile o fac pentru a-ş apăra căminul, copiii, modul lor de viaţă deloc spectaculos. Femeile nu sunt interesate de laurii unor victorii îndoielnice, cuantificate prin morminte proaspete, nici de gloria efemer răsplătită cu galoane şi zorzoane de bronz. Femeile nu dau prea mult nici pe denumirile sonore ale unor operaţiuni de anvergură, gen Barbarossa, Vulpea Deşertului, Furtuna Deşertului… De reţinut însă că, femeile în prima linie înseamnă un război fără milă, un război total şi definitiv, în care, o naţiune este dispusă să sacrifice totul pentru a-şi salva dreptul la libertate şi demnitate.

M. Vaida

Referinţe:
Christine Bard – Les filles de Marianne. Histoire des feminismes 1914-1940 (Paris, 1995)
Gisela Bock – Femeia în istoria Europei (Editura Polirom, 2002)
Anne Barnstein – Women warriors (Penguin Books, 2012)

Foto: wikimedia

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*