Sărbători Pascale, cu dăruire

Sărbători Pascale, cu dăruire

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, păstorită de preoţii, Ioan Bolbos – paroh şi Emil Sabadâş, se implică an de an în cercetarea celor care au mare nevoie de ajutor şi mângâiere. Astfel, cu sprijinul unor buni credincioşi, care şi-au dovedit credinţa prin fapte, s- au oferit pachete cu alimente de bază pentru pregătirea mesei de Paşti unui număr de 60 de persoane, precum şi îmbrăcăminte şi încălţăminte copiilor din Colonia Sărata de Jos.

HPIM9202 HPIM9198

Totodată, prin grija enoriaşilor şi a comitetului de femei din parohie, în a treia zi a Sărbătorilor Pascale, a fost organizată o masă comună pentru 75 de persoane nevoiaşe din respectiva colonie, pentru ca şi aceştia să simtă bucuria şi fiorul Sărbătorii. La plecare, cei prezenţi la masă, au primit pachete cu mâncare, ouă roşii şi îmbrăcăminte de vară. Nu în ultimul rând, copiii s-au bucurat şi mai mult folosind spaţiul de joacă amenajat în curtea bisericii. De altfel, pregătirea unei mese calde cu prilejul marilor sărbători religioase, pentru nevoiaşii parohiei, a pus bazele unei tradiţii, îndeplinind o mai veche dorinţă a enoriaşilor, receptivi la acţiunile de benevolat iniţiate de cei doi preoţi. HPIM9243

„Prin astfel de acţiuni dorim ca Lumina şi căldura Sfintelor Paşti să ne lumineze minţile şi să ne încălzească sufletele, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă şi iertare. Să fim mai buni şi mai blânzi, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire nu numai celor dragi ci şi celor de lângă noi, mai puţin norocoşi, care au mare nevoie de iubirea noastră” – acestea au fost gândurile care i-au călăuzit pe enoriaşii Parohiei Ortodoxe Dej II, exprimate de părintele Bolbos.

HPIM9152

M. V.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*