A venit primăvara, mieii zburdă pe câmpii iar alegerile bat din ușă-n ușă că a venit anul nou electoral, în care localele se produc în deschiderea parlamentarelor. Pentru că, așa cum se știe, localele sunt mai importante. Pentru că, aleșii locali sunt nume și persoane, oameni în carne și oase, localnici de-ai noștri, adică cei pe care îi lăudăm sau înjurăm, după nevoi și după putere. Asta, spre deosebire de parlamentarii pe care adesea centrul îi expediază spre periferie și îi vedem o dată sau niciodată. Și nici nu mai auzim de ei, dacă nu-i saltă cumva DNA-ul, ca să știm și noi pe cine am votat! 
Pe urmă, localele sunt mai aproape de interesele localnicilor, nu-i așa? Că de „edilii urbei” depind în ultimă instanță taxele locale, curățenia din orașe și sate, soarta spitalelor, școlilor și a bibliotecilor (câte mai există!), soarta parcurilor și spațiului verde (dacă a mai rămas ceva după asfaltarea și masacrarea copacilor, cu drujba!), ba mai depind și liniștea și siguranța cetățenilor, soarta câinilor comunitari, asistații sociali și câte și mai câte, de te și miri ce vastă pregătire și inteligență per cap de om, trebuie înghesuită pe listele partidelor, întru fericirea alegătorului de rând! Mai ales că anul acesta cuvinte ca „înnoire”, „tineret” și „femei” au avut o mare trecere pe la partide și au fost folosite ca un subtil eufemism pentru plevușca politică aflată în așteptare. Trecem peste impresia că valoarea lor ca politicieni şi eventuali edili ai orașelor patriei este una foarte scăzută (mai slabă chiar decât a celor în preajma cărora au crescut şi de care au fost şcoliţi în treburile politichiei şi năravurilor aferente) și le semnăm, cum s-ar zice, un cec în alb… Pentru următorii patru ani.
Doar nu e prima dată, iar dacă pe primar de bine de rău îl cunoaște toată lumea, dinspre consilieri arareori adie un vânticel de recunoaștere. Cei de pe strada pe care locuiește, cei din cartier eventual, sau colegii de serviciu, dacă are așa ceva știu că vecinul sau colegul lor este „domnul consilier”. În rest, o mare taină îl înconjoară și mult mister. Dacă e mai „vocal” totuși, sau dacă îi plac reuniunile de tot felul, atunci da, s-ar putea să afli că este extraordinar și formidabil și că fără el, treburile orașului sunt moarte. Pe de altă parte însă, stând drept și judecând tot așa, buni răi, cunoscuți sau anonimi cum sunt, aleșii noștri consilieri, sunt necesari, măcar pentru a-i aminti unuia sau altuia dintre primarii, tot ai patrtiei, că feudalismul e o epocă revolută și un oraș nu se conduce precum o moșie cu argați umili și supuși…
Drept care, la întrebarea „ce-ți dorim noi dulce primărie?” sincer nu știu cum vom răspunde, noi toți, dar sper să răspundem măcar corect!
M.V.
