Poliția Română a descins sâmbătă la 25 de unități sanitare din București și din 21 de județe, de unde a ridicat probe și înscrisuri, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, informează IGPR.
La activități au participat și specialiști de la inspectoratul de poliție din Cluj. La Cluj, spitalul vizat de perchezițiile polițiștilor a fost Institutul Oncologic. De altfel, trei spitale din Cluj au fost incluse pe lista unităților medicale care au achiziționat dezinfectanți de la firma Hexi Pharma, anunțată de Ministerul Sănătății: Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu”, Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă” și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Cluj. Acțiunea s-a desfășurat, sub coordonarea procurorilor din cadrul PÎCCJ, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății.
Județele în care au avut loc descinderile poliției, sunt: Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea.