Programul „Fiecare Copil în Grădiniţă” se extinde

Programul „Fiecare Copil în Grădiniţă” se extinde

Încă aproximativ 30.000 de copii vor putea beneficia de Programul „Fiecare Copil în Grădiniţă”, după ce Executivul a modificat, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, Legea privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, informează un comunicat al Guvernului, remis AGERPRES. ziua-internationala-a-cartilor-pentru-copii

Actul normativ prevede că „de tichetul social destinat să încurajeze copiii din familiile defavorizate să urmeze grădiniţa, vor beneficia şi copii sub vârsta de 3 ani, dacă urmează cursurile învăţământului preşcolar, precum şi copiii care depăşesc vârsta de 6 ani, dar care continuă să meargă la grădiniţă ca urmare a recomandărilor specialiştilor (copii cu dizabilităţi şi/ sau cu dificultăţi de învăţare)”.

Sursa citată precizează că beneficiază de acest drept copiii care provin din familii al căror venit lunar pe membru de familie este de până la de două ori venitul minim garantat pentru o singură persoană (284 lei, în cursul anului 2016).

„Prin eliminarea acestor limite de vârstă se estimează că vor putea beneficia de tichetul social acordat prin Programul „Fiecare Copil în Grădiniţă” încă 29.000 de copii ce provin din familii defavorizate. Pentru copiii înscrişi în învăţământul preşcolar în anul 2015 – 2016, termenul de depunere a cererilor de solicitare a acestui stimulent este de maximum 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă”, se arată în comunicatul citat.

Pînă în prezent, au fost înregistrate circa 60.000 de cereri de acordare a acestui tichet social, sub numărul estimat iniţial de 111.400 copii.

Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învăţământul preşcolar promovează prezenţa la grădiniţă a celor mici, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar. Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învăţământul preşcolar – „Fiecare Copil în Grădiniţă” – vor putea fi utilizate numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/ sau rechizite.

Pentru 2016, pentru finanţarea Programului „Fiecare Copil în Grădiniţă” a fost alocată suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*