Sistemul de pensii va fi în colaps din cauza pensiilor speciale !

Sistemul de pensii va fi în colaps din cauza pensiilor speciale !

Pensiile nu vor creşte considerabil anul acesta sau la începutul anului viitor, vor fi doar indexările uzuale, a declarat duminică, Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, el afirmând că „pensiile vor creşte atunci când ne vom permite să crească“. Concomitent, el a atacat şi pensiile speciale, afirmând că, în acest ritm, sistemul public de pensii va fi în colaps în anul 2050. bani-lei

Pîslaru a spus că majorări semnificative de pensii pot fi realizate prin creşterea bugetului de stat, respectiv colectarea mai bună a taxelor, majorarea taxelor, creşterea eficienţei folosirii banilor publici. Totodată, el a atras atenţia că, dacă se va continua cu sistemul pensiilor speciale, care se îndepărtează de principiul contributivităţii, pensiile nu vor avea cum să crească

„Pensiile vor creşte când ne vom permite să crească pensiile. În primul rând, în societatea românească există o mare problemă de solidaritate. În 2010 am avut legea cadru pe partea de pensii, care a reconstituit după grave abateri un sistem unitar de pensii. De la acea dată am avut şapte categorii care şi-au scos pensii speciale. Anul acesta mai avem în Parlament încă o serie şi acestea sunt pensii care se îndepărtează de principiul contributivităţii. (..) Pensiile speciale practic creează nişte avantaje în plus. Nu că nu le-ar merita oamenii aceia în materie de decenţă a vieţii, dar practic banii aceia sunt luaţi de la toţi ceilalţi. Eu practic iau dintr-un coş mare şi dau la nişte categorii speciale nişte pensii care creează, chiar dacă ei merită ca oameni, le creează totuşi o structură privilegiată. Dacă vom continua în acest mod, evident pensiile nu au cum să crească pentru restul lumii. Guvernul a trimis la Curtea Constituţională anumite acte care vin şi grevează sistemul public fără să aibă nicio sursă. Frumuseţea între ghilimele a actelor din Parlament este ca ele vin cu un deziderat public minunat de a creşte salarii, pensii, indemnizaţii, dar când e vorba de a indica resursa bugetară bineînţeles că nu există nimic. (…) poţi să fii extrem de bine intenţionat…şi aici plecăm de la premisa că toţi parlamentarii sunt îngeri: empatizezi şi inima ta este mişcată pentru situaţia pensionarilor. Dar trebuie să îţi pui problema: banii ăştia vin de la toţi ceilalţi…“ a explicat Dragoş Pîslaru, citat de Agerpres.ro. Potrivit ministrului Muncii, ar trebui să se revină la sistem unitar de pensii, dar actualul Guvern nu îşi va asuma acest lucru.

Citeste mai mult: adev.ro/o7kufx

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*