Alegerile locale din acest an sunt în plină desfășurare. Cetățenii sunt așteptați la urne pentru a-și alege primarii, consilierii locali și consilierii județeni.
Scrutinul va avea loc într-un singur tur, iar votarea care a început la ora 7.00 se va încheia la ora 21.00.
Pot vota cetățenii români sau cetățenii statelor UE cu domiciliul sau reședința în România și care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv.
Pentru a vă putea exprima acest drept constituțional, trebuie să prezentați un act de identitate valabil. La alegerile locale se poate vota doar în localitatea de domiciliu sau de reședință. În cazul în care o persoană nu se poate deplasa la secția de votare, poate fi solicitată urna mobilă, însă în condițiile legii.
În municipiul Dej sunt 26 de secții de votare. Pe listele electorale sunt înscrie 32.740 de persoane cu drept de vot, iar pe listele complementare se regăsesc 53 de persoane.
ora 10.30: prezența la vot a fost de 8,04%.
ora 11.00: 9,65% dintre cetățenii și-au exprimat opțiunea de vot, la 24 dintre secțiile de votare
ora 12.00: prezența la vot în municipiul Dej- 12,58%
ora 13.20: prezența la vot- 20,54%
ora 17.30: prezența la vot- 33%
ora 21.00: la închiderea secțiilor de votare, prezența la vot a fost de 45,4%