Sființii Petru și Pavel, tradiții și obiceiuri  în data de 29 iunie

Sființii Petru și Pavel, tradiții și obiceiuri în data de 29 iunie

Calendarul creștin îi celebrează la 29 iunie pe Sființii Petru și Pavel, căpeteniile Apostolilor. În calendarul popular, aleasa sărbătoare poartă numele de Sânpetru de Vară sau Sărbătoarea Lupilor, moment ce marchează mijlocul verii agrare.

sfintii-apostoli-petru-si-pavel

Tradiţii strămoșești pentru noroc şi sănătate

Sfântul Petru este sfetnicul lui Dumnezeu Prin tradiţie, Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu și la marile praznice bisericești , ca și la marile sărbători creștine, când se deschid cerurile, la miezul nopții, credincioșii au ocazia să-l vadă de Sfântul Petru așezat alături de Dumnezeu la masa împărătească.

Și această imagine este reală, spun legendele, deoarece Dumnezeu îl consultă pe Sfântul Petru de câte ori ia decizii importante. De asemenea, Sfântul Petru îl însoțea pe Dumnezeu în drumețiile lui pe pământ.

Sfântul Petru a primit misiunea să vegheze la porțile Raiului Datorită încrederii în Sfântul Petru, Dumnezeu i-a încredinţat acestuia cheile Raiului şi misiunea de a veghea la porţile sale. Pentru că este stăpânul cămărilor cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii.

În atribuţiile Sfântului Petre intră şi topirea în bucăţele mici şi fierberea grindinei, pentru ca acesta să nu distrugă recoltele. Sfântul Petru este patronul agricultorilor Fiind și patronul agricultorilor, Sfântul Petru răspunde de reușita recoltelor, guvernează căldura și ploile. Atunci când praznicul său nu este respectat de oameni, Sânpetru trimite pe pământ grindină și tunete.

Această zi îi protejează și pe agricultori.

Sfântul Petru împlinește o dorință celor care țin post negru Prin tradiție, se spune că , persoanele care țin post negru în ajunul sărbătorii, Sfântul Petru le împlineşte cea mai importantă dorință. Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă.

În această zi, oamenii din mediul rural ştiu că după Amuţitul cucului nu mai este mult până la seceriş. Din ziua de Sâmpetru de Vară încetează să mai cânte şi privighetoarea.

Merii nu se scutură până în ziua praznicului.

În tradiţia populară, până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Sânpetru îi octotește pe călătorii rătăciţi

Tot în această zi, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care devin călăuze bune pentru călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

La Moşii de Sânpetru se dau de pomană vase cu băutură și mâncare

În ziua praznicului există obiceiul să se împartă și pomeni. În popor se spune că Moșii de Sânpetru au fost niște bătrâni, care împărțeau pomeni săracilor întâlniți în drumul lor și făceau numeroase minuni. În memoria acestor Moși, gospodinele împart săracilor vase pline cu vin, cu apă, cu lapte și mâncare gătită, pâine, flori și lumânări aprinse, pomeni care să le astâmpere setea și foamea pe lumea cealaltă.

traditii

Un ritual care aduce sporul în gospodărie

În ziua praznicului, pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru: credincioșii sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci, mere acrişoare, zarzăre şi cu colivă; apoi, aceste ofrande se împart săracilor: copii și bătrâni. Când este dezlegare la consumul de mere

Prin tradiţie, tinerele nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere ; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.

Cum s-a inaugurat postul Sfântului Petru

O legendă spune că Sfântul Petru ajuta deseori o pescăriță din satul natal, de câte ori aceasta avea necazuri. Într-o noapte, aceasta a prins o mulţime de peşti. A doua zi însă, ea n-a reuşit să vândă în târg decât o mică parte din cantitatea pescuită. Supărată, pescăriţa s-a plâns Sfântului Petru, iar acesta a poruncit ca sătenii să țină post, astfel încât, să se vândă la târg tot peştele prietenei sale. Cu acest prilej, se spune, că s-a inaugurat postul Sfântului Petru.

Un ritual pentru frumuseţe contra pistruilor

Un vechi ritual respectat până în zilele noastre este de mare ajutor oamenii pistruiaţi. Ei trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

Ce prevestește prognoza meteo în ziua praznicului

Tradiția spune că dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase sau seci de miez.
În ziua praznicului se respectă și sărbătoarea lupilor

În această zi, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane în păduri, în gospodării sau în zone isolate. Totodată, lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

Ritualul cu mere dulci pentru împlinirea unei dorinţe

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste daruri şi la anul. După ce am dăruit aceste ofrande, după masa de prânz, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şi miere, apoi ne punem o dorinţă fierbinte.

mere-verzi-si-rosii

Talismanul cu usturoi și frunze de pelin pentru noroc

Din vremuri îndepărtate, în ziua praznicului, mamele pregătesc un talisman pentru fiicele lor: o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin. Talismanul este purtat timp de trei zile de fetele lor pentru ca acestea să fie apărate de farmece şi de iele, care ar putea să le fure norocul.

Apostolii Petru şi Pavel sunt protectorii penitenciarelor Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați protectorii spirituali ai deținuților și personalului care lucrează în administraţia penitenciarelor. Și cei doi Apostoli au fost închişi, dar nu pentru fapte rele sau pentru că ar fi greşit faţă de semeni, ci pentru că ei l-au recunoscut pe Iisus ca fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*