SMURD  te instruiește ca să „Fii pregătit”!

SMURD te instruiește ca să „Fii pregătit”!

Caravana SMURD „Fii pregătit”, de instruire a populației pentru a face față situațiilor de urgență, va ajunge în 20 de localități din toată țara. Demarat la 8 iulie, proiectul este inițiat de Fundația pentru SMURD și va fi derulat cu sprijinul Fundației Vodafone România până în 30 septembrie 2016.smurd

Valoarea totală a investiției este de peste 523.000 de euro, din care contribuția Fundației Vodafone România este de 400.000 de euro, restul sumei fiind asigurat de Fundația pentru SMURD.

Caravana constă în deplasarea unui centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Caravana „Fii pregătit„ va porni din Cluj Napoca și va parcurge întreaga țară, oprindu-se atât în marile orașe, cât și în zonele rurale. Cursurile oferite în fiecare localitate vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România — cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc. — și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Participanții vor putea urmări filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar cursul va conține și o parte practică interactivă, în care vor fi prezentate măsurile de prim-ajutor de către un paramedic SMURD, precum și demonstrații de stingere a incendiilor.

Cursurile de instruire medicală se adresează atât populației, cât și profesioniștilor din cadrul sistemului de urgență și sunt susținute de formatori specializați, angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Detalii despre calendarul caravanei și formularul de înscriere pentru participarea la cursuri pot fi găsite atât pe site-ul http://fundatiapentrusmurd.ro/, cât și în aplicația Departamentul pentru Situații de Urgență disponibilă în Apple Store și Google Play.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*