Weekend cu amenzi pentru șoferii recalcitranți

Weekend cu amenzi pentru șoferii recalcitranți

Poliţiştii rutieri au acţionat în weekend pe raza localităților urbane, precum și pe sectoarele de drum național din județul Cluj, pentru fluidizarea traficului, astfel încât să fie evitate, pe cât posibil, blocajele rutiere. Totodată, activitatea a avut ca şi scop prevenirea şi combaterea abaterilor rutiere, cauze ale accidentelor de circulaţie, precum şi a transportului ilicit de mărfuri.politia

Acţiunea s-a axat, cu precădere, pe respectarea prevederilor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor, priorități și depășire vehicule, prioritate pietoni și reguli traversare cale ferată.

În cadrul acţiunii, pentru abaterile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 251 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 82.000 lei, la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre acestea, 66 au vizat depășirea vitezei legale, 7 nerespectare reguli depășire și 3 pentru conducere sub influența alcoolului. Pentru infracțiunile constatate au fost înregistrate 7 dosare penale, 5 privind fapte la regimul circulației rutiere și 2 privind alte fapte.

De asemenea, atât în baza neregulilor constate, cât şi pentru a-i determina pe conducătorii auto să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii clujeni au reţinut 34 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj continuă acţiunile de informare, prevenire şi sancţionare a abaterilor rutiere pentru a-i determina pe toţi participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să conştientizeze importanţa acestuia pentru siguranţa lor şi a celor dragi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*