Sala festivă a Colegiului Național „Andrei Mureșanu” din Dej a găzduit miercuri, 13 iulie, o conferință privind „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a CNDR”, organizată de Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România şi „Asociaţia Porţi către suflet” Dej, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj şi Primăria Dej.
La conferinţă au participat: Justina Radu director executiv și Marius Ușurelu, secretar, din partea CNDR; Gheorghe Aștileanu, vicepreşedinte al Consiliului de Monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi; reprezentanții DGASPC Cluj; primarul și viceprimarul municipiului Dej, Costan Morar și Dora Muncelean; președintele Asociației „Porți către suflet”, Nelu Anca; consilieri locali, directori de școli, reprezentanții a 18 organizații nonguvernamentale din judeţ şi reprezentanții instituţiilor publice responsabile în implementarea prevederilor convenţiei ONU (Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi).
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) este o organizație neguvernamentală de tip federație, formată din organizațiile neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilități și pentru persoanele cu dizabilități, precum și alte organizații cu activități și preocupări în domeniu. Ca organizație reprezentativă la nivel național, pentru toate tipurile de dizabilitate, CNDR apără și promovează drepturile și interesele legitime comune tuturor persoanelor cu dizabilități din România. În acest sens, scopul conferinţei organizate la Dej, a constat în identificarea problemelor specifice accesibilităţii la nivel local, judeţean şi regional pe de o parte, iar pe de altă parte, în posibilitatea soluționării acestor probleme și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Luările de cuvânt din cadrul reuniunii s-au axat, în marea lor majoritate, pe necesitatea elaborării şi promovării iniţiativelor legislative care pot contribui la creşterea accesibilităţii persoanelor cu nevoi speciale, pentru ca acestea să aibă posibilitatea de a trăi independent şi să participe, pe deplin, la toate aspectele vieţii. Acest lucru presupune acces egal la serviciile de sănătate, transport , educaţie, sport, cultură, comunicare. De asemenea, reprezentanţii ONG-urilor, au adus în atenţie faptul că este imperios necesară îmbunătăţirea serviciilor comunitare, în sprijinul persoanelor cu handicap şi în funcţie de nevoile acestora, precum şi integrarea copiilor cu nevoi speciale, în şcoli speciale.
Și asta deoarece, dincolo de promisiunile și declarațiile festiviste lansate de autorități, de regulă în cel mai pur limbaj de lemn posibil, rămâne trista realitate a prezentului în care, semenii noștri cu nevoi speciale sunt sistematic ignorați. Sau, chiar total excluși din viața comunității căreia îi aparțin. Cei care au reușit sau reușesc să spargă bariera indiferenței, dublată de stereotipii păguboase, sunt oameni care au avut curajul și puterea de a lupta cu sistemul, bucurându-se în primul rând de susținerea familiei, apoi, a prietenilor și asociațiilor cu adevărat implicate în schimbarea unei mentalități anacronice. În nici un caz, succesul lor nu se datorează „grijii” pe care le-o poartă Statul. Dovadă, experiența personală a acestor oameni, a fiecăruia dintre cei care au luat cuvântul în cadrul conferinței, împărtășind cu cei prezenți o parte din problemele lor, din obstacolele care le stau în față zi de zi, dar și din dorințele și aspirațiile lor ca ființe umane, ca persoane care pot ocupa un loc meritoriu în societate.
Aș mai adăuga că, seriozitatea discuțiilor din cadrul conferinței a fost într-un fel „îndulcită” de prezența lucrărilor expuse de sculptorii Alexandru Ghețe și Radu Trifan și de pictorul Ioan Hatos, ambianța artistică fiind fericit completată de volumele purtând semnătura poetei Elena Valeria Ciura.
În a doua parte a zilei, oaspeții și dejenii au fost invitați de către organizatori, la un „Concert de folk” prezentat de Ioan Mărginean și susținut de: Florin Săsărman, Vali Șerban, Petra și Marin Grad, Camelia și Gavril Hodiș, Tic Petroșel, Zoltan Butuc și Formația instrumentală „Nota” (la clape, Călin Morar).
M. V.
Foto: Zoltan Oprișan