Ca urmare a avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie referitoare la temperaturile ce vor fi atinse în aceste zile, în care disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării, Inspecţia Muncii, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, revine şi anunţă că va continua controalele privind respectarea măsurilor ce se aplică în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.
Potrivit comunicatului remis presei, angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri de persoană pe schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie, asigurarea de duşuri.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme, angajatorul trebuie sa ia următoarele măsuri: să asigure examenul medical la angajare şi control medical periodic, să urmărească depistarea precoce a salariaţilor cu contraindicaţii pentru munca la temperaturi crescute, să asigure primul ajutor şi transportul la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind muncă la temperaturi extreme. Nerespectarea prevederilor Ordonantei 99/2000 se sancţionează cu amenda de la 1500 – 2500 lei.