De când s-a reinventat democrația în România, când spui administrație publică, te gândești automat la Primărie și primar. De aceea vedetele tuturor alegerilor locale sunt candidații pentru funcția de primar. Pe ei îi vezi lipiți pe panouri, stâlpi și garduri, pe ei îi vezi zâmbind larg din vitrina magazinelor cu pamperși sau maieuri chinezești, pe ei îi aplaudă electoratul rural pe scenele căminelor culturale sau îi huiduie alegătorii urbanizați când îi văd rătăcind pe aleile dintre blocuri. Împotriva lor se declanșează campaniile de dezvăluiri care nu spune decât lucruri știute și numai pe ei îi lingușesc subalternii în timp ce îi ponegresc adversarii. Ceea ce uită însă alegătorii este că, de fiecare dată, fiecare campanie și scrutin local este și pentru consilieri, pentru alcătuirea unui Consiliu local.
Ramură – anemică sau viguroasă, după caz – a administrației publice locale, un consiliu înflorește în culori politice cât se poate de pestrițe, ca expresie directă a reprezentării voinței electoratului dintr-o localitate mai mare sau mai mică a patriei. Ca organe zise deliberative, consiliile locale și cele județene, sunt un fel de mini-parlamente, în vreme ce primarul ales sau prefectul numit au atribuții executive. Feriți în general de neplăcerile bătăliilor din linia întâi, dar beneficiind de micile plăceri ale vieții de mini-demnitari, competențele consilierilor sunt suficient de mari, puține fiind deciziile pe care le poate lua un primar fără să-i consulte în prealabil și să le ceară votul. Drept care, visul tuturor primarilor este un bloc monocolor de consilieri servili care să le aprobe toate proiectele, de-a valma, fără a-i cenzura, iar visul tuturor consilierilor este să se opună, așa de-a dracului, la orice inițiativă a primarului sau la cele susținute de adversarii politici. Și, în timp ce toată lumea stă cu ochii țintă la primar și-i comentează copios gesturile și deciziile, aleșii locali își văd din umbră de ale lor mici afaceri, privatizări, retrocedări, licitații, schimburi de teren și alte mărunțișuri. Toate ambalate în fraze sforăitoare despre interesele orașului, toate în numele unui cetățean anonim de care prea puțin le pasă. Metehne preluate desigur de la Marele Parlament!
Multe din defectele mini și maxi-parlamentarilor sunt rezultatul direct al sistemului de vot pe liste. Majoritatea celor care intră în cabina de vor se concentrează asupra candidatului de primar preferat, după care, ștampila merge automat pe pătrățelul cu același semn electoral din dreptul listelor cu consilieri locali sau județeni, fie pur și simplu, la întâmplare.
Așa se face că după numărarea voturilor, cetățenii unui oraș se trezesc cu o compoziție extrem de eterogenă a mini-parlamentelor locale, despre care nu știu mai nimic și înclin să cred că nici nu vor să știe. Nu le pasă. Incultura politică, starea de lehamite, lipsa de civism, sentimentul zădărniciei (și lista rămâne deschisă…) contribuie la îngroșarea indiferenței generale. Spre liniștea și marea bucurie a aleșilor mari și mici!
Nu e de mirare deci, că sub acoperirea listelor, pe lângă persoanele absolut onorabile, în aceste „deliberative” se strecoară sau sunt recomandați cu multă ușurință și aspiranții întru parvenire politică, și clientela de partid, și marionetele care sunt de acord cu tot ce vrea executivul, și indivizii care abia însăilează două fraze, și cei care habar nu au pe ce lume trăiesc…Deși, rolul consilierilor este să-l tragă de mânecă pe principalul ales al localității și să nu-i permită să devină un mic autocrat de provincie. Mai mult, un consiliu echilibrat ca număr de reprezentanți ai partidelor, este obligat să negocieze, să dezvolte strategii, să evolueze. Pentru orice localitate, un consiliu monocolor e un triumf electoral pe termen scurt și un fiasco social pe termen lung. Iar dacă ai răbdarea să-i asculți pe mini-parlamentari și pe primar, desigur, poți să remarci toate acestea și în plus, realizezi și câtă energie se risipește în cadrul unor ședințe spectacol, pe banii contribuabililor!
M.V.
