Despărțământul „Dr. Teodor Mihali” Dej al ASTRA a fost gazda unei lansări de carte la Cercul Militar, miercuri, 20 iulie, în prezența copiilor basarabeni din Ansamblul folcloric „Siret” (satul Sireți, Raionul Strășeni), aflați în tabără la Dej și care au susținut cu acest prilej, un excelent spectacol de cântece patriotice și folclorice: „Români, acasă la români”. Un eveniment emoționant prin faptul că însuși autorul volumului lansat, Nicolai Maxim, este originar din Basarabia, fiind unul dintre cei mulţi cărora Imperiul Sovietic le-a furat ţara, copilăria şi identitatea, aruncându-i pe drumul pribegiei.
Manifestarea s-a bucurat de prezența primarului Costan Morar, protopopului Ioan Buftea, doamnei Claudia Nestor, președinta Despărțământului „Mihai Eminescu” Strășeni al ASTRA, precum și a prietenilor și familiei autorului cărții lansate. Despre autor și volumul „Spre Polul Vest”, apărut la Editura ASTRA-Dej, patronată de despărțământul dejean al Asociațiunii, au vorbit Raveca Vlașin și subsemnata, prezentarea cărții fiind completată prin versurile recitate de Dorina Rus, Ioan Dordoi și Virgil Mârza. Moderator, ec. dr. Radu Gavrilă, președintele Astrei dejene.
Nicolai Maxim s-a născut în 21 decembrie 1938, la Tighina, de unde s-a refugiat cu părinții, în România, după cedarea Basarabiei în 1944. A locuit la Iași până în 1972, pentru ca ulterior să se stabilească cu familia la Dej și, cu toate că de peste 40 de ani trăieşte în Ardeal, el aparține în continuare Basarabiei și Moldovei, şi își închină fruntea „spre harta de la Putna” unde are „chipul întreg” natala sa Tighină. Nostalgia după viaţa copilăriei, talonată de sentimentul dezrădăcinării definitive („Iubită mamă-ți mai aduci aminte? / De mic m-ai învățat cu drumul lung, / Că de l-aș relua, nu îmi ajung / Nici un vagon întreg de-ncălțăminte”) se manifestă constant în poezia lui Nicolai Maxim, iar valoarea unei astfel de expresii poetice va consta în imagini clădite pe temeiul unei sonorități aferente conținutului, asemenea unor „refrene la o flaşnetă, perimate, demodate”. Versul e smuls dintr-o posibilă sugestie metaforică și pentru a avea un caracter mai independent și mai dinamic, e prins în copcile unor verbe la gerunziu (văzând, apăsând, deschizând, sfredelind, adunând etc.), în genere considerate ca prozaice și discursive. 
Riguroasă și frustă, notația nu are, totuși, nimic antipoetic în sine, doar suprapunerea ei, fără cimentul emoției, fiind capabilă să dizolve poezia în proză. Din fericire, prezența emoției îl ridică pe poet peste acest material brut al notației directe: „Și este-o căsuță de-un verde simbolic / Și-n curte-o cuhnie micuță de vară, / Un petec de iarbă și-un farmec de țară / Și tandre Magnolii de-un mov melancolic”.
Nicolai Maxim scrie versuri de mulţi ani, drumul parcurs de la primele poezii publicate în reviste și antologii, până la cartea de debut „Călimara cu vorbe” şi la prezentul volum, fiind unul categoric ascendent. Chiar dacă aria tematică rămâne mereu aceeași, tonalitatea discursului liric este de fiecare dată uşor diferit, iar preaplinul de „Vorbe, comoară de viață trăită, / Cu iz de horincă și slană pe pită, / Îndemnuri de bine, cu laude, critici, / Cu vorbe de hâtru trecut prin politici”, în drumul său „Spre Polul Vest” îşi ocupă, cu certitudine, locul cuvenit în sufletul cititorului.
M. Vaida
