Corala „Armonia” din Constanța, din nou la Dej

Corala „Armonia” din Constanța, din nou la Dej

Vineri, 22 iulie, după Slujba Vecerniei și a Sfintei Taine a Maslului, enoriașii Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dealul Florilor au avut parte de bucuria reântâlnirii cu o parte din membrii Coralei Armonia din Constanța. Aceștia au suținut un recital de muzică sacră, fericit completată de vocile copiilor basarabeni din Ansamblul „Siret” din satul Sireți (Raionul Strășeni, Republica Moldova), care au interpretat cântece patriotice și piese folclorice.

DSC00217 DSC00250

La final părintele protopop Ioan Buftea i-a felicitat atât pe membrii Coralei Armonia cât și pe tinerii din Basarabia, iar preoților și credincioșilor le-a mulțumit pentru slujire și momentele de comuniune împărtășite întru credință. (M.V.)

DSC00244 DSC00248


Corala Armonia – dublu medaliată cu aur la Jocurile Corale Mondiale din Rusia

În perioada 6-16 iulie, la Soci, Rusia, s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediţie a World Choir Games (Jocurile Corale Mondiale), cel mai mare concurs de corale din lume, care, o dată la doi ani, reuneşte mii de participanţi din întreaga lume şi are drept motto „Cântând împreună, aducem naţiunile împreună“. Prima dată evenimentul a fost organizat în anul 2000, în Linz, sub patronatul preşedintelui de atunci al Austriei, Thomas Klestil.

Ediţia curentă a reunit 12.000 de participanţi (283 de coruri din 36 de ţări). Arhiepiscopia Tomisului a fost reprezentată în competiţie de coralele „Armonia“ şi „Teodoxa“. Ambele au fost înscrise la secţiunile Cor bărbătesc de cameră și Muzică sacră a cappella.

La ediţia din acest an, la ambele secţiuni, corala „Armonia“ a obţinut medalia de aur. La prima, Cor bărbătesc de cameră, aceasta a acumulat 93,88 de puncte, iar la a doua, Muzică sacră a cappella, 87,75 de puncte. În acelaşi timp, corala bărbătească ortodoxă „Teodoxa“ a câștigat medalia de aur la secţiunea Cor bărbătesc de cameră și argint la secţiunea Muzică sacră a cappella.

Corala bărbătească „Armonia“ a fost înfiinţată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar doi ani mai târziu a trecut sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului. Corala are în palmares două medalii de aur la World Choir Games 2012, desfăşurat în SUA, Marele Premiu la secţiunea Cor bărbătesc, două medalii de aur la secţiunile Folclor și Cor bărbătesc și una de argint (Muzică sacră) la Campionatului European al Corurilor din 2013, desfășurat la Graz, Austria, două medalii de aur şi Marele Premiu la World Choir Games, ediţia a şaptea, care a avut loc în Riga, Letonia, medalie de aur (Coruri de cameră) în cadrul competiţiilor European Choir Games şi Grand Prix of Nationes (2015, Magdeburg, Germania). De asemenea, Corala „Armonia“ a participat la numeroase concursuri și concerte atât în ţară, cât si în străinătate. Din componenţa coralei fac parte preoţi, diaconi și studenţi ai Facultăţii de Teologie.(www.ziuaconstanta.ro)

Foto: Radio Renașterea

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*