Alina Eremia, Jo, Randi şi Voltaj au făcut ca seara de sâmbătă, din cadrul Zilelor Municpiului Dej, să fie una incendiară, adunând în centrul orașului peste 15.000 de oameni.
Melodiile artiștilor prezenți au fost fredonate de toți cei prezenți în Piața Bobâlna
În cursul zilei de sâmbătă, pe scena din Piaţa Bobâlna au mai urcat pe scenă sportivii Clubului ”Budokan Ryu”, dansatori de la Clubul ”Latino Angels”, Marin şi Petra Grad, Diana Moceanu-Bucşa, trupele Jaars, ReBeLe, Delir, Mist și L&M.
După două zile de marcate de muzica ușoară, duminică, 24 iulie, este ziua dedicată folclorului, Festivalului ”SAMVS”, ajuns la cea de-a XXXIX-a ediție.
Vor urca pe scenă ansambluri de dansuri populare și interpreți de muzică populară locali și nu numai, seara dedicată folclorului urmând a se încheia cu recitalurile susținute de Ionuţ Fulea, Cornelia şi Lupu Rednic şi Cristian Pomohaci.