Pensii de mizerie. Peste jumătate dintre pensionari primesc sub 900 lei !

Pensii de mizerie. Peste jumătate dintre pensionari primesc sub 900 lei !

La începutul trimestrului II din acest an, pensia medie de asigurări sociale de stat reprezenta 32,87% din câștigul salarial mediu brut și 45,34% din câștigul salarial mediu net, dar peste jumătate dintre pensionari primesc sub pensia medie pe economie.pensii_800x533

Conform statisticilor Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la finele primului trimestru al acestui an, pensia medie era de 930 lei, câștigul salarial mediu brut era de 2.829 lei, iar cel net de 2.051 lei. Numărul total al pensionarilor era de 5.109.951 persoane, în scădere cu 52.470 persoane față de perioada corespunzătoare a anului 2015 și cu 19.859 persoane față de începutul anului în curs. Din total, 91,57% erau pensionari de asigurări sociale de stat (4.679.043 persoane) și 8,43% pensionari agricultori (430.908 persoane). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost mai mic cu 5.567 persoane, iar pensia medie a fost mai mare cu 44 lei. Proporția cea mai mare din cadrul pensionarilor de asigurări sociale de stat o aveau pensionarii pentru limită de vârstă – 73,20%, corespunzătoare unui număr de 3.425.100 persoane. Raportată la pensia totală a pensionarilor de asigurări sociale de stat (930 lei), pensia acestora (1.067 lei) era cu 48 lei mai mare decât în martie 2015.

Din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat cu pensie anticipată și pensie anticipată parțială, femeile reprezentau 54,95%, iar din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat cu pensie pentru limită de vârstă, femeile reprezentau 55,01%.

Pensii de mizerie pentru agricultori

Conform informațiilor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice, din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat, 52,26% aveau pensii sub 872 lei (pensia medie fiind de 930 lei).

În ceea ce privește pensionarii proveniți din fostul sistem de asigurări sociale pentru agricultori, aceștia erau în număr de 430.908 persoane, iar 90,83% primeau pensii pentru limită de vârstă, 0,71% pensii de invaliditate și 8,46% pensii de urmaș. Pensia medie era de 381 lei, cu 20 lei mai mare decât în martie 2015. Pensionarii cu limita de vârstă aveau o pensie medie de 401 lei, cu 20 lei mai mare decât în martie 2015.

Ajutor financiar infim pentru veteranii de război

La La începutul trimestrului II se aflau în plată 479 de beneficiari de ajutor social tip pensie, cu 121 persoane mai puține decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, ajutorul social mediu primit fiind de 229 lei.

În primul trimestru, s-au acordat drepturi în valoare medie de 193 lei / persoană pentru 100.604 persoane, conform Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război și Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război. Din păcate, numărul beneficiarilor s-a redus cu 19.538 persoane față de perioada corespunzătoare a anului trecut.

Sursa: ziarulfaclia.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*