AMENZI URIAȘE dacă ai termopane și nu instalezi senzori de gaze!

AMENZI URIAȘE dacă ai termopane și nu instalezi senzori de gaze!

Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei (ANRE) a dat un ordin prin care obligă proprietarii de apartamente cu termopane să-și monteze senzori de gaze.termopane

Ordinul celor de la ANRE reactivează o veche lege care nu a fost pusă în aplicare până acum, iar nerespectarea acestei obligativități atrage după sine debranșarea de la sistemul de gaze. Vor fi obligați să respecte această lege proprietarii acelor locuințe unde există cel puțin un aragaz, iar încăperea în care se află aragazul are montate geamuri securizate tip termopan sau geamuri obișnuite cu grosime mai mare de 4 mm.

Amenzile pentru nerespectarea acestui ordin sunt cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei. Iar veștile proaste continuă. Cei de bună credință care își vor monta senzorii pot fi victime colaterale în cazul în care vecinii lor refuză să și-i monteze. Și asta pentru că, în lipsa contoarelor individuale de gaze, debranșarea de la sistemul de gaze se va face pentru tot imobilul. Verificările au început deja.

Senzorul de gaze se montează în încăperea unde se află aragazul. În momentul în care sunt scăpări de gaze, senzorul se activează și scoate un zgomot puternic, în timp ce trimite comanda unui electroventil (robinet de închidere) instalat pe țeava de gaze să oprească gazul. Odată ce gazele au fost evacuate din încăpere, consumatorul poate reporni foarte ușor electroventilul, acționând un buton aflat pe contor.

Detectoarele de gaze nu au costuri ridicate (maximum 100 de lei), însă instalarea lor poate ajunge la 300 de lei. Durata lor de viață este de 5-7 ani, după această perioadă ele trebuind să fie înlocuite. Verificarea instalației de gaze trebuie făcută la cel mult 2 ani. Revizia poate fi efectuată de orice firmă autorizată de ANRE și este contra cost.

Sursa: stiripesurse.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*