Peste două mii de victime, salvate cu elicopterele şi avioanele SMURD

Peste două mii de victime, salvate cu elicopterele şi avioanele SMURD

În urma intervențiilor de transport aeromedical, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie (IGA) al MAI au salvat, în primele şapte luni ale anului, 2.498 de victime care au rezultat din producerea unor situaţii de urgenţă sau situaţii deosebite.

Cât priveşte participarea la misiunile internaţionale, acestea au fost executate la solicitarea Agenţiei Elicopter, unde Inspectoratul General de Aviaţie a executat peste 265 ore de zbor de supraveghere aeriană pentru combaterea migraţiei ilegale în Marea Egee, precizează IGA, într-un comunicat transmis presei.

smurd Conform evaluării de etapă realizate la nivelul MAI, în primele şapte luni ale acestui an, piloţii IGA au efectuat 6.261 de ore de zbor. Pentru desfăşurarea acestui tip de misiuni, cu eficienţă maximă, echipajul elicopterelor şi avioanelor SMURD este format din piloţi, medici şi asistenţi medicali.

Potrivit sursei citate, o pondere importantă din activitatea Inspectoratului General de Aviaţie o reprezintă şi misiunile de sprijin aerian pentru structurile operative ale MAI, fiind executate zboruri în cooperare cu Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria Română, Direcţia Generală Anticorupţie şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*