„Fiicele”  lui Mata  Hari

„Fiicele” lui Mata Hari

„Fiica unui rajah indonezian şi a unei preotese” – după cum se spune în biografia tip Hoolywood a celebrei spioane – Mata Hari rămâne prototipul femeilor fatale şi exotice, care înghit pe nemestecate informaţiile „strict secrete”, odată cu posesorii lor, bărbaţii. Cu gura lor mare şi roşie, cu trupul, cu ochii reci, devoratori, cu unghiile lăcuite, mă rog, cu fiecare părticică din corpul anume construit să absoarbă prin toţi porii, planurile muncite de strategii care se chinuie să schimbe lumea. După ideile lor, evident.

Mata Hari

Cea mai cunoscută femeie spion, subiect de cărţi şi filme cu actori celebri, Margaretha Geertruida Zelle s-a născut în Leeuwarden, Olanda, făcându-se cunoscută în Europa ca dansatoare, curtezană şi spioană sub numele de Mata Hari. După declanşarea primului război mondial, Mata Hari va călători, prin Europa aflată în plin conflict, profitând de originea sa olandeză (Olanda s-a declarat neutră), frecventând cercurile înalte ale acelei vremi, dar mai ales cele prin care se perindau ambasadori şi ataşaţi militari.
mata-hari Amanta unui şef al serviciilor secrete din Berlin, apoi agent dublu la Paris, în momentul în care guvernul francez a interceptat un mesaj radio transmis către Berlin de ataşatul militar german de la Madrid, în care erau descrise operaţiunile unui agent care opera sub numele de cod H-12, au început investigatile mai atente. În scurt timp, H-12 a fost identificat cu Mata Hari. Acuzată imediat de trădare, a fost executată pe 15 octombrie 1917.

Tot la nemţi, Freulein Doctor, pe numele adevărat Elisabeth Schragmuller, spioană cu diplomă, oficiază cu succes cursurile de la şcoala de formare şi instruire a agenţilor secreţi teutoni din Anvers. elsbeth-schragmueller
Unii susţin că Elisabeth Schragmuller, ar fi fost de fapt Anne Marie Lesser şi este mai mult o legendă decât o persoană reală. Legendă sau nu, Domnişoara Doctor a rămas totuşi în istoria spionajului ca o figură feminină care a stârnit admirație datorită inteligenţei şi farmecului său, dedicate unei activități periculoase precum spionajul. Trimisă în Belgia în scopul procurării de informații despre structurile de canale și despre defensiva orașului Liege, seducătoarea spioană s-a folosit de avantajele frumuseții sale fizice pentru a-l seduce pe Rene Austin, un remarcabil locotenent. „Legenda” spune că informațiile pe care a reușit să le adune în timpul neobișnuitei sale povești de dragoste, au înlesnit pătrunderea trupelor germane în Liege. Cu acceaşi iscusinţă, Anne Marie s-a achitat de îndatoririle sale de spion și în Franța, manipulând și păcălind personalități influente ale armatei franceze.

În al doilea război mondial, cea mai importantă femeie-spion a fost Vera Atkins, pe care Jan Fleming, spion şi el şi autorul celebrului “James Bond” a cunoscut-o bine. Au lucrat împreună pentru SOE (Special Operations Executive). “In the real world of spies Vera Atkins was the boss” spunea despre ea Fleming, inspirat de altfel de personalitatea ei în conturarea lui Moneypenny, şefa super-agentului Majestatii Sale, 007.
atkins În anii ’40, Vera Atkins a fost personajul cheie al Serviciului Operaţii Speciale Britanic. Rolul ei a fost să organizeze rezistenţa pe teritoriile ocupate de nemţi, să pună la cale acte de terorism şi sabotaj împotriva maşinăriei de război germane. Oamenii ei au aruncat în aer poduri şi trenuri, au cules informaţii au paraşutat muniţie şi armament, staţii de emisie recepţie pe continent, au pregătit ziua H a debarcării în Normandia. De ea sunt legate multe operaţii de anvergură în acei ani: de la maşina de descrifrat codurile germane “Enigma”, la constituirea reţelei Maquis, condusă de Jean Moulin, în Franţa, și la extragerea a mii de evrei din Europa lui Hitler.
Vera Atkins era evreică, născută în România, la Bucureşti, în 1908. Numele ei adevărat era Maria Vera Rosenberg, Atkins fiind numele de fată al mamei. Tatăl ei, Max Rosenberg, era om de afaceri, bancher, născut în Germania. A încercat o afacere în Africa de Sud, a dat faliment, după care a venit în România unde norocul i-a surâs, făcând o mare avere. În anii ‘30 îl consilia pe regele Carol al doilea în chestiuni financiare.
Vera a primit o educație excelentă (călărie, diverse sporturi, limbi străine, muzică) şi a frecventează lumea bună bucureşteană. Aşa îl cunoaşte, în 1931, pe ambasadorul german, contele von Schulenburg, adversar al lui Hitler, cu care are o lungă poveste de dragoste, continuată şi după ce acesta a fost numit ambasador la Moscova. S-au întâlnit prin Europa, au rămas în corespondenţă. De la el, Vera avea informaţii de prima mîna despre atmosfera şi intrigile din cercurile înalte de la Berlin şi Moscova. În 1934 se mută la Londra, îşi ia numele de “Atkins” şi își începe cariera de superspion. A revenit la Bucureşti de câteva ori în legătură cu misiunile ei. Unul dintre colaboratorii la SOE a fost şi de Chastelain. Acesta a fost paraşutat cu alţi doi agenţi britanici în Romania, în decembrie 1943, unde a fost capturat de oamenii lui Eugen Cristescu, şeful SSI, subiectul unui episod din “Bucureşti strict secret”.

atkins Vera Atkins s-a retras “din serviciul activ” în 1947, undeva într-un sat din Anglia, pentru tot restul vieţii. Numele ei a rămas necunoscut pînă în 2000, la moartea ei. O discreţie absolută i-a înconjurat trecutul şi puţini au ştiut cine este cu adevărat. A refuzat să dea interviuri, să fie personaj în cărţi sau în filme. Totuşi, în 1998, Francois Mitterand i-a acordat legiunea de onoare, fără să intre în detalii asupra meritelor ei reale. A fost o recunoaştere târzie a aportului ei important, din anii 40, la eliberarea Franței. Abia dupa moartea ei, cartea “Spymistress. The life of Vera Atkins, the greatest female secret agent of World War 2” de William Stevenson, dezvăluie cine a fost cu adevărat.

O altă celebritate, Virginia Hall, cunoscută sub numeroase nume de cod precum Marie, Philomene, Germaine, Diane sau Camille, a spionat activitățile regimului nazist fiind numita metaforic Artemis și considerată de germani drept cel mai periculos dintre spionii aliaților. De remarcat faptul că în urma unui accident de vânătoare din Turcia, Virginia s-a ales cu un picior amputat ceea ce a făcut să fie numită de nemți “doamna care șchiopătează”.

În urma accidentului, care i-a distrus o posibilă carieră diplomatică, Virginia a plecat la Paris unde a lucrat în serviciul de ambulanță, în contextul izbucnirii războiului. A plecat apoi la Londra unde a fost racolată de nou înființatul SOE. S-a întors în Franța unde a coordonat serviciile rezistenței franceze iar atunci când armata germană a invadat Parisul, Virginia a scăpat fugind în Spania. virginia-hall
În 1944 Virginia a intrat în serviciile secrete americane OSS (Ofice of Strategic Services). S-a reîntors în Franța ocupată unde, sub numele de cod Diane, a reușit să stabilească zone sigure pentru lansarea de ajutoare materiale pentru rezistență, ajutând chiar și la pregătirea a trei batalioane de voluntari pe care i-a antrenat să ducă un război de guerilă împotriva nemților. Drept urmare a activităților ei, în 1945 i s-a acordat distincția de Distinguished Service Cross , fiind sigura femeie din rândurile civile care s-a bucurat de această onoare în al Doilea Război Mondial. În 1950 a intrat în CIA unde a lucrat până în 1966 când a ieșit la pensie.

În fine, nici ținuturile noastre mioritice nu au dus lipsă de femei îndrăznețe… Despre Maria Tănase și relațiile ei cu serviciile secrete se speculează de multa vreme. Dar, deocamdată, nimeni nu se încumetă să limpezească aceste speculații. Totuși, poveștile și legendele despre Mata Hari a României persistă și merită spuse.
Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa “Un veac de spionaj, contraspionaj și politie politică”, relatează că, la sfârșitul anilor ’30 artista era foarte apropiată de Maurice Negre, corespondentul de la București al agenției Havas și rezident al serviciilor speciale franceze. Mai mult, în 1940, Maria face un turneu la Ankara și Istanbul or, în acea vreme toată lumea știa că cele doua orașe erau locul de întâlnire favorit al agenților secreți.tanase
Se mai spune că, tot în anii ’40, Maria Tănase a fost curtată de serviciului secret al armatei germane Abwehr, care a încercat s-o recruteze printr-unul din iubiții divei, dar că aceasta a refuzat. De asemenea, istorici susțin că de fapt, Maria Tănase a ajutat Serviciile Secrete Române pe toată perioada celui de-al doilea război mondial, punând la dispoziția acestora informațiile culese de prin saloanele și localurile elegante frecventate de ofițerii superiori de toate naționalitățile.

În 1941, diva a avut o relație foarte apropiată cu Alfred de Chastelain, ofițer în serviciile secrete britanice. În februarie 1941, Alfred părăsește România și preia la Istanbul conducerea filialei SOE britanic, ce includea și țara noastră. În Turcia, De Chastelain avea să-i propună Mariei să nu se mai întoarcă în România, oferindu-i un post la radio Londra. Artista refuză oferta și se întoarce în țară, unde este arestată. Este acuzată ca ar fi conlucrat cu rețeaua de spionaj britanic. Probele sunt însă insuficiente și artista este eliberată.
A fost sau nu Maria Tănase agent- secret? Și-a folosit talentul și succesul în slujba unor servicii secrete? Dovezi certe nu există, iar legendele despre un destin excepțional ca al Mariei Tănase nu vor aduce prea curând la lumină adevărul gol-goluț.

Evident, „fiicele lui Mata Hari” au fost multe. Unele celebre, altele anonime. Mata Hari însăşi? „O mare prostituată şi o mică spioană” – declara Pierre Nord, fost şef al contraspionajului francez şi actual cunoscut scriitor de romane polițiste. „Poate nici măcar o prostituată atât de mare cum se pretinde…” – mai spune Nord. Adică, în traducere liberă, i se exagerează meritele! Bun, atunci de ce i se atribuie totuşi furtul unor documente importante? Mister. Profund, precum sufletul unei femei…
Pe aceeași linie misogină, colonelul olandez Oreste Pinto, unul dintre responsabilii spionajului aliat în al doilea război mondial şi autor al volumului „Spy-catcher” (Vînătorul de spion), publicat în 1952, scrie: „Este inutil să te foloseşti de femei în serviciile secrete. Sunt de acord că ele pot obţine informaţii seducându-i pe ofiţeri sau pot obţine şi mai multe informaţii prin şantaj, dar dacă o femeie este dispusă să se culce cu duşmanul, o face pentru că are vocaţie de târfă. Or, în târfe, se ştie, nu poţi avea încredere!”

Limpede, nu? Merite lipsite de orice glorie. Şi cu toate acestea, o femeie a avut idea, în 1914, de a deschide o spălătorie pentru ofiţerii germani. Pe baza numărului matricol înscris pe lenjeria domnilor ofiţeri, aliaţii au putut afla unitatea de care aparţineau aceştia şi să localizeze diviziile duşmane. O istorioară cu izmene, deloc glorioasă în fond…
De unde vine totuşi prestigiul picant al hoaţelor de secrete militare care bântuie imaginaţia bărbaţilor? Din faptul că îi întrec pe bărbaţi în şiretenie? Deloc. Nimic nu este mai puţin feminist decât glorificarea spioanelor.
Cel care justifică cultul seducătoarelor internaţionale este Diavolul. Păcatul. Vechiul blestem al femeii fatale și malefice moştenit prin biblie: Lilith, Eva, Dalilah… Acestora li s-au adaugat o serie întreagă de străbunice mitologice ca Circe, Medeea, Melusina, Mab sau istorice – Cleopatra, Lucrezia Borgia, Caterina de Medici, Elisabeta Bathory, Ilse Koch….
Așadar, mitologia și istoria certifică: femeia e periculoasă, iar vorbele ei dulci sunt ameţitoare şi corup mintea şi sufletul bărbaţilor. Cei mai lucizi dintre ei, o ştiu şi se feresc. Eroul pur, exemplar, eroul plin de sine şi testosteron, ferocele spintecător de balauri sau posesor de gadgetu-ri sofisticate precum James Bond, va rezista însă (întotdeauna!) farmecelor acestor vrăjitoare ale sufletului şi sexului masculin!
Aşa că, nimic nou sau surprinzător în duelul sexelor transpus în lumea ultrasecretă a agenţilor secreţi! Atâta doar că, în istoria acestui război foarte vechi, mai apare un personaj, culmea, foarte respectabil şi o feministă fără echivoc: Atena. atena
Zeiţa înarmată, zeiţa cu ochi scăpărători care a ţâşnit din capul lui Zeus, este stăpâna armelor, a gândirii raţionale, dar şi regina ţesutului, a intrigilor. Or, ea Atena, atunci când trebuie, foloseşte cu succes capcana plasei împotriva spadei, arma neprihăniților cavaleri…

M.V.

Surse: Cinzia Tani – Donne pericolose (Editura Rizzoli, 2016)
I. TEODORESCU, A. HRISTESCU – Misterele spionajului.Spioni și spioane celebre (Editura Scrisul Românesc, Craiova)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*