Taxă pentru reciclarea ambalajelor utilizate în comerț

Taxă pentru reciclarea ambalajelor utilizate în comerț

Un proiect legislativ depus recent la Parlament propune ca toți comercianții ar trebui să plătească o taxă de 0,5% din cifra de afaceri anuală în scopul reciclării ambalajelor utilizate în activitatea acestora. Conform proiectului, taxa va fi alocată primăriilor pentru a achiziționa containere și implementa sisteme de reciclare selectivă a deșeurilor.containere-colectare-selectiva

Nota de fundamentare a proiectului arată că taxa de reciclare pentru ambalajele utilizate în comerț transpune normele comunitare privind gestionarea deșeurilor în Uniunea Europeană (UE).

Conform legislației actuale, comercianții care nu recuperează deșeurile de ambalaje rezultate în urma consumului sunt obligați să achite la Fondul de Mediu câte doi lei pentru fiecare kilogram de deșeuri nereciclate.

“Inițiativele anterioare, bazate în parte pe măsuri coercitive sau de conformare civică, nu au avut aproape nici un fel de rezultat asupra creșterii volumului deșeurilor reciclabile colectate”, arată documentul menționat.

Prin urmare, proiectul de lege instituie o taxă de reciclare, pentru fiecare comerciant, al cărei cuantum este stabilit la valoarea de 0,5% din cifra de afaceri realizată într-un an calendaristic. Suma stabilită ar urma să fie plătită o singură dată.

Deși amintește de diferitele tipuri de comercianți, inițiativa legislativă nu face nicio diferență între aceștia în ce privește aplicarea taxei de reciclare.
Sumele colectate din noua taxă vor constitui venituri la bugetele locale, cu destinația expresă a achiziționării și instalării sistemelor speciale de colectare selectivă a deșeurilor. Astfel, containerele speciale pentru colectarea selectivă a deșeurilor vor fi instalate de primărie sau consiliul local în proximitatea comercianților, prevede proiectul.

Conform acestuia, taxa de reciclare va fi recuperată de comerciant prin valorificarea deșeurilor reciclabile din containerele speciale instalate în proximitatea magazinelor.

Proiectul se adaugă unei alte inițiative depuse la începutul anului în Parlament, potrivit căreia supermarketurile vor fi obligate să achite statului, pe lângă impozitul de 16%, și un impozit suplimentar, pe motivul că afacerile lor merg „ca pe roți”. Acest impozit precum și taxa de reciclare nu vor putea fi impuse decât prin votul ambelor Camere ale Parlamentului și promulgarea de președintele Klaus Iohannis.

ziare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*