Oina, un sport pentru noua generație

Oina, un sport pentru noua generație

Prin Legea 96/2014, jocul de oina a fost declarat sport național. Nu este obligatoriu ca un sport să fie cel mai practicat sport dintr-o țară pentru a fi național, ci mai degrabă contează importanța pe care acesta o are, ca simbol cultural. Este și motivul pentru care, dascăli inimoși de pe tot cuprinsul țării se străduiesc să revitalizeze acest sport, iar rezultatele au început să se vadă. Cel puțin în zona Dej, unde activează deja câteva echipe sportive școlare, cu rezultate bune și foarte bune obținute la competițiile de gen.

echipa

CS Izvorul Chiuiești este o astfel de echipă, recent întoarsă de la Mioveni (Județul Argeș) unde, s-a desfășurat Campionatul Național de Oină Fete pentru categoriile Minioină și Junioare III în perioada 7-9 octombrie. Competiția a avut loc în sala de sport a Școlii Gimnaziale “George Topârceanu” și a fost organizată de Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012, în parteneriat cu Primăria și Centrul Cultural Mioveni, SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, sub egida Federației Române de Oină.

oina

Au participat șapte echipe din șase județe ale țării, numărul total al sportivelor fiind de 110. Arbitrii partidelor au fost Ovidiu Răsărit și Dumitru Răsărit din București.

Echipele participante:

CS Hoina Craiova (cu lotul de junioare III și lotul de minioină)
CSM Progresul Băilești (doar cu lotul de junioare III)
CS Biruința Gherăești (cu lotul de junioare III și lotul de minioină)
CS Izvorul Chiuești (cu lotul de junioare III și lotul de minioină)
CS Avântul Curcani (cu lotul de junioare III și lotul de minioină)
CS Dacia Mioveni 2012 (cu lotul de junioare III și lotul de minioină)
CS Spicu Horia (cu lotul de junioare III și lotul de minioină)

Clasament final Minioină:

Locul 1: CS Dacia Mioveni 2012
Locul 2: CS Hoina Craiova
Locul 3: CS Biruința Gherăești
Locul 4: CS Izvorul Curcani
Locul 5: CS Avântul Curcani
Locul 6: CS Spicu Horia

Clasament final Oină – Junioare III

Locul 1: CS Avântul Curcani
Locul 2: CS Dacia Mioveni 2012
Locul 3: CSM Progresul Băilești
Locul 4: CS Izvorul Chiuiești

mioveni-2

În cadrul evenimentului, vineri seara a avut loc o paradă a portului popular, un spectacol artistic și concursul de Miss Oină pentru categoriile Minioină și Junioare III. Fiecare echipă participantă și-a desemnat, pentru ambele categorii de vârstă, câte o sportivă. Concurentele au fost nevoite să treacă de trei probe: a costumului, de talent și întrebări din sportul de oină. Din partea Școlii Gimnaziale Chiuiești, Cezara Georgiu şi Delia Botcă au concurat pentru Miss-Oină-2016.miss-oina

Felicitări echipei feminine de oină C.S. Izvorul Chiuieşti, pentru rezultatul obținut, precum şi coordonatorilor activităţilor de la Mioveni: Vasile Frenţiu, prof. Marian Ovidiu-Mihai, prof.Emilia-Maria Georgiu, prof. Anamaria-Daniela Peter și prof. Giurgiu Radu-Florin, coordonator de proiecte şi programe educative de la Şcoala Gimnazială Chiuieşti. 0ina-3

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*