Cele patru patronate ale transportatorilor rutieri care au organizat proteste în 15 septembrie ameninţă cu noi mişcări de stradă în cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu respectă protocolul semnat la jumătatea lunii trecute şi să încarcă preţul poliţelor asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) cu cheltuieli administrative de 40%.
Patronatele care au făcut anunţul sunt Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier Apulum şi Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE2002).
Cele patru patronate susţin că cheltuielile administrative ale firmelor de asigurare care vând RCA în România se situează între 17% şi 40%.
„Dacă ASF nu înţelege să asigure condiţiile minime obligatorii de informare, transparenţă şi corectitudine în calculul tarifelor RCA maximale (…), patronatele din transporturile rutiere avertizează că vor relua în cel mai scurt timp protestele la nivel naţional”, se arată în comunicatul transportatorilor.
Guvernul a aprobat, recent, la presiunile patronatelor din transportul rutier, o Ordonanţă de Urgenţă care impune îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni, prin fixarea unor preţuri maxime de către ASF.
Foto: adevărul.ro