Proiectul „Mamă eroină”, a fost aprobat tacit de Senat

Proiectul „Mamă eroină”, a fost aprobat tacit de Senat

Proiectul de lege prin care mamele cu cel puţin trei copii vor primi o indemnizaţie viageră lunară, pentru toată viaţa, între 630 şi 1000 de lei, respectiv între 30% şi 50% din salariul mediu net pe economie a fost adoptat tacit de Senat, anunță Mediafax. Actul normativ va ajunge la vot final în Camera Deputaţilor.mame

Indemnizaţia viageră se propune pentru acordare astfel: mamele care au trei copii să primească în fiecare lună indemnizaţie de 30% din salariul mediu net pe economie, cele care au 4 copii – 40% din salariul mediu net, iar mamele care au cinci copii sau mai mult de cinci – 50%. Pentru mamele care au 5 copii sau mai mult de 5 copii se acordă titlul şi medalia de Mamă – eroină. Acordarea sumei ce îi revine mamei nu este condiţionată de obţinerea unui alt venit şi nu se impozitează.

Proiectul are în vedere şi amendamente prin care şi bărbaţii singuri, dar care cresc trei sau mai mulţi copii, să beneficieze de indemnizaţie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*