Alexandru Pereș

Singur la Senat!

Trei senatori la prezidiu țin o ședință de plen. Până acum nimic nu pare anormal doar că la o privire rapidă prin sală putem observa că nu există participanți la ședință, nici măcar unu. Cel care conduce ședința, din 24 octombrie, este vicepreşedintele Senatului , Alexandru Pereș.

Alexandru Pereș
Alexandru Pereș

Acesta își vede de treabă ca un elev conștiincios fără să-i peste că sala este complet goală. Din imaginile publicate de Institutul pentru Politici Publice se vede că senatorul avea ochelarii la ochi, deci nu putem să spunem că avea privirea înceţoşată și nu a observat că se adresează unui public imaginar.

Partea ce mai amuzată este că la finalul ședinței când Pereș se adresează „celor prezenţi” cu „şi vă aşteptăm mâine dimineață la 9.30 la declaraţii politice”.

Înregistrarea în care ședința fără participanți a fost făcută publică pe pagina de facebook a Institutului pentru Politici Publice și a adunat în câteva zile peste 300.000 de vizualizări, iar reacțiile sunt pe măsura postării.

„ La ăștia este valabila vorba aia : Dacă ești prost de mic, când ești mare numa’ te joci….!!!”,„ Hai să vedem partea bună a ședinței. E probabil singura întrunire la care nu doarme niciun ales dintre cei prezenți”, „Nu prea îmi vine să cred așa ceva! Doar încălzirea și curentul costa mult mai mult decât rezultatul unei astfel de „ședințe”, dacă bineînțeles nu este un trucaj” sunt doar trei din cele multe comentarii.

Alexandru Pereș, senator de Alba, a fost în acest mandat cel mai activ parlamentari Români, anul trecut s-a aflat pe locul 8 într-un top al activității parlamentare. Pereș are în acest mandat peste 160 de luări de cuvânt. Fără rost, desigur.

https://www.facebook.com/InstitutulPoliticiPublice/videos/1333553410022947/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*