Proiectul „Școala pentru toți”, demarat în septembrie de Rotary Club Dej, a ajuns la cea de a doua etapă, respectiv, distribuirea de încălțăminte și îmbrăcăminte de iarnă pentru cei 10 copii care constituie grupul țintă al proiectului.
Astfel, rotarienii Geanina Gavriș, Adrian Oșan, Ioan Mărginean și Agnes Rusu, s-au aflat săptămâna aceasta pe post de „Moș Crăciun”, aducând bucurie în sufletele unor copii necăjiți din Dej, Viile Dejului, Rugășești și Câțcău. Alături de ei s-au aflat și doamnele învățătoare Daniela Idiceanu și Corina Borșan, cărora li se cuvin mulțumiri pentru tot sprijinul acordat. În rest, fotografiile spun tot ce e de spus, despre ce înseamnă să dăruiești, dăruindu-te…
Scopul proiectului „Școala pentru toți” este prevenirea abandonului şcolar prin asigurarea unui suport material, pe tot parcursul anului de învățământ 2016-2017, unor copii provenind din familii cu o situație financiară precară. Suportul asigurat de RC Dej constă în dotarea copiilor cu ghiozdane, rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și asigurarea unei mese calde la prânz (sau pachete cu alimente, la sate) și susținere specializată printr-un program after-school pentru cei rămași în urmă cu studiul. Nu în ultimul rând, în atenția rotarienilor dejeni se înscrie și consilierea părinților și monitorizarea familiilor care beneficiază de această acțiune.
Proiectul inițiat și finanțat de Rotary Club Dej este susținut de asemenea, de District 2241 Rotary România și Republica Moldova și de câțiva sponsori generoși.