Sărbătoarea Marii Uniri, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”

Sărbătoarea Marii Uniri, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”

Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei, cu țara-mamă.

1524 1528

Aceste evenimente, petrecute în 1918, au fost evocate marți, 29 noiembrie, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Dej, în cadrul unei activități consacrate sărbătoririi Zilei Naționale a României, la care au fost prezenți, alături de conducerea școlii, numeroși elevi și profesori.

15170 1524

Manifestarea a fost deschisă cu Imnul României, interpretat de Corala „Armonia”, (coordonator, prof. Maria Ana Dimitriu), care a dat glas, de asemenea, unor cântece patriotice menite să sublinieze caracterul festiv al reuniunii.

Despre actul istoric al înfăptuirii Marii Uniri și despre personalitățile care au contribuit la realizarea acestui deziderat al tuturor românilor, au vorbit profesorii Cristian Păltinean și Constantin Albinetz, după care, două echipe din clasa a XI – A și una din clasa a XI -a C, s-au întrecut într-un Concurs „Cine știe câștigă” având ca subiect Unirea din 1918, jurizați fiind de profesorii: Nicolae Pop, Ioan Petruț și Daniel Zdrâncu.Prezentator: Ana Maria Suciu, elevă în clasa a XI – a A.

15178 15171

La final, pe locul întâi s-a clasat unul din echipele clasei a XI -a A, iar câștigătorii au fost recompensați cu premii și diplome.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*