Geanina Gavriș s-a născut în Dej, în 28 septembrie 1974. Absolventă a Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, în perioada 1989-1993 urmează cursurile Facultății de Matematică și Informatică din cadrul UBB Cluj, fiind licențiată în matematică. După absolvirea facultății, a fost rând pe rând profesor la câteva din școlile dejene și din zonă, pentru ca în cele din urmă să ocupe actualul său post, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Dej. Este căsătorită din 1996 cu Adrian Gavriș, iar din 1998, este mama unui băiat, Tudor Gavriș.
Membră a Clubului Rotary Dej din 2009, în anul rotarian 2016-2017, Geanina Gaviș a preluat funcția de președinte de club.
Mai întâi aș vrea să-mi spuneți în câteva cuvinte ce este Rotary, având în vedere că despre Rotary mulți vorbesc, dar puțini îi cunosc cu adevărat activitatea?
Rotary este o organizație internațională a oamenilor de afaceri și a reprezentanților diferitelor profesii, care asigura servicii umanitare, se ghidează după standarde etice înalte în toate domeniile și promovează relațiile de bună înțelegere în societate. A fost înființat la 23 februarie 1905, în Evanston-Chicago, Statele Unite ale Americii, de către avocatul Paul Harris. Aceasta ar fi cea mai sumară definiție pe care o poate găsi oricine accesează internetul. Și chiar asta este Rotary, o organizație umanitară, înființată cu scopul declarat de a servi comunitatea.
Atunci când, în urma cu 101 ani, avocatul Paul Harris a invitat câțiva prieteni în ideea de a constitui un grup care să se bazeze pe o totală deschidere și sinceritate a membrilor săi, a impus de la început o regulă a non-privilegiatului: nimeni nu este favorizat în nici un fel, nici măcar prin simplul fapt de a găzdui de două ori la rând întrunirile grupului (principiul rotației). De unde și numele de Rotary.
Organizarea a fost una deosebit de simplă, motiv pentru care se menține și în prezent. Evident, grupul de prieteni a fost lărgit, devenind club, dar membrii au fost aleși în continuare pe criteriul profesionalismului, al calității morale în viața socială, de familie și afaceri. Clubul este condus de un președinte care își păstrează poziția timp de un an, fără posibilitatea de a fi reales. Regula “un președinte, un an” se aplică la toate nivelele.
Ulterior, datorită creșterii numărului de cluburi, a apărut necesitatea organizării pe criterii de proximitate geografică, în districte, a căror activitate este coordonată de un guvernator. La ora actuală, Rotary Internațional numără 34.000 de cluburi în întreaga lume, formând o rețea globală de lideri în afaceri și societate, care își oferă în mod voluntar timpul și talentele lor, pentru a servi comunitățile locale cărora le aparțin. Motto-ul nostru: „A servi mai presus de sine”, exemplifică spiritul umanitar a peste 1,2 milioane de rotarieni în întreaga lume, eforturile noastre fiind îndreptate spre domeniile vaste interes ca: pacea și prevenirea conflictelor; prevenirea bolilor și tratarea lor; apa și sănătatea; sănătatea materna și a noilor născuți; educația și alfabetizarea; dezvoltarea economică și comunitară etc.
Aș mai adăuga că, în România, primul Club Rotary a luat ființă în primăvara anului 1929, la Bucureşti, urmat imediat de cluburi Rotary în Cluj şi Timişoara. Scopurile şi idealurile rotariene au fost înţelese şi acceptate de elita intelectuală a ţării, din toate domeniile de activitate – ştiinţă, artă, afaceri – rezultatul fiind înfiinţarea a încă şase cluburi la Arad, Braşov, Câmpina, Cernăuţi, Iaşi şi Ploieşti. Cu nouă cluburi, în anul 1936, s-a creat primul District românesc, cu numărul 84. Dar, în plin avânt, mişcarea rotariană a fost interzisă, în 1939, de regimul autoritar atunci instalat la putere.
În anul 1992, cu sprijinul rotarienilor francezi, s-a reînființat Clubul Rotary Bucureşti. Ca şi prima dată, a fost imediat urmat de cluburile din Cluj şi Timişoara, pentru ca în luna iunie 1996 să existe în România 13 cluburi, care făceau parte din Districtul 1160 din Paris.
La 1 iulie 1996, România și Republica Moldova au fost numite de Rotary International drept „zonă de expansiune rotariană” și, în mai puţin de trei ani, numărul cluburilor a ajuns la 30. Acţiunile rotariene au adus în România şi Moldova aproape şase milioane de dolari în şase ani, drept care, reobţinerea statutului de District a devenit mai mult decât necesară. Acest eveniment s-a petrecut la 1 septembrie 1999, când comitetul Rotary Internațional şi preşedintele Carlo Ravizza au decis că, în România şi Republica Moldova, cluburile Rotary vor face parte din propriul lor District, numărul 2241.
Ce înseamnă Rotary, pentru dumneavoastră personal?
Ce înseamnă Rotary pentru mine? E o întrebare pe care mi-am pus-o cu ceva ani în urmă când, după ce am aflat că în Dej există din 2008 un Club Rotary, am fost curioasă să aflu cine sunt rotarienii și cu ce se ocupă ei. Și pot spune, fără să greșesc, că m-am simțit din start atrasă de principiile după care se conduce Rotary, și mai ales de faptul că fiecare club se implică în viața comunității din care face parte.
Așa că, la recomandarea unor prieteni rotarieni, am intrat și eu în rândurile RC Dej, în 2009.
Mărturisesc totuși, că la început nu aveam o perspectivă prea largă asupra lucrurilor ce aveau să se întâmple în viața mea, dar treptat, am constatat că odată cu trecerea anilor, „familia Rotary”, chiar a devenit o familie pentru mine. O altă familie, dacă vreți, dar tot familie, cu toate conotațiile pe care le include acest cuvânt.
În anul rotarian 2013-2014 am fost aleasă în funcția de secretar, alături de președintele din anul respectiv, Filimon Corvin, după care, în anul 2014-2015 am fost trezorierul clubului, alături de Adrian Oșan, președintele de atunci, iar în mandatul următorului președinte, Virgil Oșan, am devenit vicepreședinte.
O ascensiune firească, în urma căruia ați devenit președinta clubului dejean pentru anul rotarian 2016-2017…
Se poate spune și așa… Da, cred că aprecierea colegilor mei, pentru munca mea de secretar, de trezorier și vicepreședinte, a contat în mare măsură și nu pot decât să le mulțumesc pentru încrederea pe care mi-au arătat-o, și-apoi au și dovedit-o, când m-au votat pentru acest mandat. Și mai ales, le mulțumesc că sunt mereu alături de mine.
Cum credeți că influențează prezența femeilor activitatea unui Club Rotary, în general?
La un moment dat, Mark Twain a fost întrebat „cum ar fi bărbații, fără femei?” Mucalit caîntotdeauna, Mark Twain a răspuns: „În primul rând, fericiți! Apoi, puțini, puțini, din ce în ce mai puțini…” Parafrazându-l pe Twain, aș spune că la început, viața de club este foarte incitantă. Apoi, într-un fel devine rutină… Dincolo de anecdotă, pot spune că femeile își au cu certitudine rolul și rostul lor în activitățile caritabile, umanitare, comunitare. Ele aduc întotdeauna un plus de creativitate și de sensibilitate în abordarea problemelor și a proiectelor, dispunând de un alt tip de pragmatism decât bărbații. Pun mai mult suflet în anumite acțiuni și e firesc, pentru că menirea lor este de a ocroti, de a încuraja, de a păstra echilibrul… În plus, nu se poate nega nota de eleganță și frumusețe pe care o aduc femeile prin prezența lor, mai ales în cadrul unor reuniuni în care socializarea are o pondere importantă. Și aș exemplifica tot cu un citat, de data asta apelând la Margaret Thatcher: „dacă vrei ca ceva să fie spus, cere-i unui bărbat acest lucru și-l va spune; dacă vrei ca un lucru să fie făcut, cere-i unei femei și acesta va fi făcut”.
Pe scurt, femeile au vocație pentru public relation și asta cred că e în folosul tuturor. Așadar, care e „lucrul de făcut” acum în RC Dej, care sunt proiectele în care v-ați implicat anul acesta?
Anul rotarian în curs a început cu câteva proiecte frumoase, primul fiind „Școala de vară” realizat în colaborare cu Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Dej. Un proiect derulat pe toată durata vacanței de vară și care a susținut pregătirea la matematică pe grupe de studiu a elevilor din clasele V-VIII, interesați de această materie. Proiectul s-a finalizat cu succes la începutul lunii septembrie, din anul curent, elevii fiind doritori să reluăm proiectul și în viitoarea vacanță de vară. Al doilea proiect, „Școala pentru toți” este în curs de desfășurare și are ca obiectiv principal prevenirea abandonului școlar a zece copii din clasele I-IV, provenind din familii defavorizate, atât din oraș cât și din mediul rural.
La începutul anului școlar, aceștia au primit câte un ghiozdan și rechizitele necesare participării la cursuri. De asemenea, elevilor din mediul urban, le oferim zilnic o masă caldă (printr-o firmă de catering), iar celor din mediul rural, le pregătim zilnic pachete cu alimente. Totodată, fiecare copil a primit, de curând, un rând de hăinuțe pentru iarnă (hanorac, trening, cizme etc.) și este monitorizat cu ajutorul cadrelor didactice din școlile pe care le frecventează. Aș adăuga că acest proiect este realizat și cu sprijinul Districtului 2241 România și Republica Moldova, cu directa implicare a guvernatorului Mircea Solovăstru.
Recent ați finalizat un alt proiect, tot în beneficiul unor copii…
Da, la Spitalul Municipal Dej a avut loc în 4 noiembrie, predarea unei donații pentru Secția de Pediatrie, din partea Cluburilor Rotary Dej și Rotary Kozarmisleny, Ungaria. Donația, în valoare de 10 mii lei, constă în 9 televizoare amplasate în opt saloane ale Secției de Pediatrie, plus sala de așteptare. Totodată, gestul de caritate al rotarienilor a marcat împlinirea a 100 de ani de la constituirea Fundaţiei Rotary, misiunea acesteia fiind aceea de a le da rotarienilor posibilitatea să contribuie la promovarea înţelegerii şi păcii în lume, prin ameliorarea sănătăţii, sprijinirea educaţiei şi reducerea sărăciei. M-am bucurat foarte mult că, împreună cu prietenii noștri rotarieni de la Kozarmisleny am putut să realizăm acest proiect, cu convingerea că în acest fel ușurăm șederea copiilor internați în spital. Am pornit de la ideea că uitându-se la desene animate și alte programe destinate lor, îi putem face pe copii să uite puțin de necazurile lor, de despărțirea de familie și de problemele de sănătate pe care le au. În aceeași zi, a avut loc și Balul de Caritate al RC Dej, scopul acestuia fiind strângerea de fonduri pentru susținerea proiectul de care am amintit, referitor la reducerea abandonului școlar.
Cum credeți că influențează aceste proiecte comunitatea locală?
Întâi și-ntâi prin exemplul pozitiv pe care îl generează, chiar dacă la prima vedere, grija pentru cei din jur și generozitatea, surprind pe unii, deși n-ar trebui. În fond, acestea reprezintă normalitatea și sunt principalele liante al unei comunități. „A servi mai presus de sine” este deviza Rotary Internațional, așa că, implicarea noastră în viața comunității locale, susținerea tinerei generații, dezvoltarea aptitudinilor fiecărui membru al societății, grija pentru cei vârstnici și pentru categoriile vulnerabile trebuie să lase urme, să capteze atenția și mai ales, să devină modele de bune practici. Personal, cred mult în puterea exemplului care poate schimba mentalități…
Prin urmare, avem o problemă de mentalitate, încă?
Din păcate, da, mai avem, dar de la an la an se văd și semnele unor schimbări. Timide, adevărat, dar ele există, printr-o mai mare deschidere spre cei din jur, spre nevoile comunității, nevoi pe care le poate rezolva, cu succes, societatea civilă. Dovadă, asociațiile și organizațiile care activează în acest sens și o fac din ce în ce mai bine, câștigându-și respectul cuvenit.
Un exemplu ar fi proiectul nostru „Dinți frumoși, copii sănătoși” pe care l-am derulat în școlile dejene și din comunele arondate municipiului, cu sprijinul unor medici stomatologi și implicarea a numeroși dascăli. A fost un proiect cu impact, pe care intenționăm să-l extindem, deoarece considerăm că educația sanitară, regulile deprinderii igienei orale, grija pentru aspectul propriu, în ultima instanță, pot deveni o componentă a educației copiilor, care se poate face și prin acțiuni de benevolat.
La fel ca și campaniile de sensibilizare vis-a-vis de anumite maladii, derulate fie la nivel de District, fie pe plan local și care vizează sănătatea adulților: „Promenada Inimilor” în parteneriat cu Fundația Română a Inimii și Societatea Română de Cardiologie; acţiunea „O cafea fără zahăr” organizată cu ocazia „Zilei Mondiale a Diabetului”, sau „Marșul Roz” pentru prevenirea cancerului la sân etc.
Rotary Club Dej se implică și în proiecte culturale, unele deja tradiționale, de ce?
Întotdeauna există și o componentă spirituală, culturală într-o comunitate, pe care n-o poți ignora. Și-atunci, în mod firesc, te implici în organizarea unor acțiuni care aduc o stare de bine, de liniște sufletească în viața celor din jurul tău. Anual, organizăm Concerte de Crăciun, Concerte Pascale iar anul acesta am organizat primul Târg de Carte în oraș și un minunat concert de muzică de operă și operetă în aer liber, toate foarte bine primite de publicul care a avut acces liber la aceste manifestări. În plus, am fost și suntem parteneri (sau suntem prezenți), la diferitele evenimente culturale ca lansări de carte, vernisaje etc. organizate pe plan local și nu numai.
Încă de la constituirea RC Dej, colegii mei și eu alături de ei, am considerat că trebuie să fim prezenți și pe plan cultural în viața orașului și, atât cât ne stă în putință, să ridicăm ștacheta acestor manifestări prin profesioniștii pe care i-am invitat să susțină respectivele evenimente.
Și chiar ați reușit…
Da, credem că am reușit și cu siguranță am devenit un reper pentru ce înseamnă spectacole de calitate…
Soție, mamă, profesoară, președinte Rotary Club Dej… Cât timp îi mai rămâne Geaninei Gavriș, pentru Geanina Gavriș?
Eu zic să le luăm pe rând…Întâi și-ntâi, am un soț minunat, care a fost și este alături de mine în tot ceea ce fac sau mi-am propus să fac, iar ca dovadă, anul acesta împlinim 20 de ani de căsnicie fericită. Ca mamă, cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie bucuria pe care fiul meu, Tudor, mi-a adus-o în suflet din chiar ziua în care s-a născut. Un copil pe care m-am străduit să-l cresc bine și bun, astăzi student la UMF Târgu Mureș, Facultatea de Medicină Dentară. Cei doi sunt „cei mai importanți bărbați” din viața mea, care mi-au dat puterea de a lupta și de a fi persoana care sunt.
Pe urmă, mărturisesc că din copilărie mi-am dorit să fiu „dascăl”, avându-i ca model pe părinții mei care au îmbrățișat amândoi această profesie, mama fiind educatoare, iar tatăl meu, învățător. Îmi place ceea ce fac, îmi plac copiii, îmi place să le împărtășesc din ceea ce știu și le va fi de folos în viață, îmi place entuziasmul lor, curiozitatea lor fără limite. Îmi place colectivul în care îmi desfășor activitatea și mă simt bine alături de colegii mei, care întotdeauna m-au susținut în activitățile pe care le-am organizat.
Și în fine, da, sunt și președinte de Club Rotary, o funcție pe care o dețin anul acesta și care este o onoare pentru mine. Uneori solicitantă, dar tot onoare este!
Așadar, cât timp îmi rămâne? Foarte simplu. Tot acest timp pe care îl împărtășesc cu ceilalți, în care sunt soție, mamă, profesor și președinte de club, este de fapt timpul Geaninei Gavriș, pentru Geanina Gavriș…
Magdalena Vaida
https://goo.gl/9ZtPFX