Sala Sporturilor din Dej a reunit aseară, în cadrul unui concert caritabil, sute de oameni care au dorit să fie alături de o fetiță de 8 ani care suferă de o boală foarte gravă, ea având nevoie de o inimă nouă.
Asociația Filantropia Ortodoxă Dej, Protopoiatul Ortodox Dej şi Asociaţia Marsala Life au organizat un Concert Caritabil de Colinde pentru Yasmina Fluieraș care a fost diagnosticată în urmă cu un an cu o malformație la inimă. Medicii au hotărât că singura rezolvare este un transplant. Până se va găsi o inimă, Yasmina are nevoie de un tratament foarte scump.
Evenimentul caritabil, prezentat de preotul protopop Ioan Buftea, i-a avut ca și colindători pe Vlad Verdeș, pe preotul Ovidiu Ciprian Marțiș, pe Andreea Ciupe și nu în ultimul rând pe preotul Marius Ciprian Pop.
Toți banii adunați din vânzarea invitațiilor, 14.444 de lei, vor ajunge la familia Yasminei.
La vârsta de 8 ani, greutățile Yasminei sunt mai multe decât ale unui om mare. Boala cardiacă severă de care suferă și celelalte afecțiuni (cardiomiopatie dilatativa, insuficienta cardiaca, intolerantă la gluten) îi pun în pericol viața, de care încă nici nu a reușit să se bucure.Singura ei șansă este un transplant de inimă, dar până la găsirea unui donator compatibil, fetița are nevoie de un tratament săptămânal în valoare de 4.700 de lei. Din păcate, micuța, originară din comuna Panticeu, are un singur om pe lume alături, bunica ei, întrucât a fost părăsită de mama, iar tatăl a refuzat să o recunoască.
În aceste condiții, viața ei stă în mâinile noastre, a celor care o putem ajuta să facă față costurilor tratamentului și sa aibă șansa la o viață normală. Ea are nevoie de transplant cardiac, însă starea ei actuală nu permite efectuarea investigaţiilor premergatoare transplantului.
Cei de la Spitalul de Copii Cluj, unde este internată Yasmina au început un tratament care să îi amelioreze starea clinică, astfel încât să poată fi transferată la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu-Mureș, unde fetița este înscrisă pe lista de transplant
Dând din nou dovadă de solidaritate, putem să o ajutăm în continuare pe Yasmina să-şi îndeplinească visul de a avea o inimă nouă!
Titular cont: Asociația Filantropia Ortodoxă Cluj-Napoca, filiala Dej
Nr. Cont: RO31RNCB0108147824550001
Cod Swift: RNCB_RO_BU