Satul Măgura din comuna Poiana Blenchii, județul Sălaj, se poate mândri cu una dintre cele mai vechi și mai frumoase biserici de lemn din țară, având hramul Sfântul Gheorghe.
Pe o bârna a peretelui de sud există o inscripție foarte importantă, din care s-a păstrat numai anul construcției: „1707”. Sătenii susțin însă că, după tradiție, data respectivă reprezintă anul strămutării lăcașului din vechea vatra a satului, Măguricea, biserica fiind de fapt mult mai veche. Elementele sistemului constructiv nu permit infirmarea tradiției, ele ne-caracterizând perioade istorice stricte și putând foarte bine aparține veacului al XVII-lea.
Biserica are un plan dreptunghiular, cu absida decroșată, poligonală, cu cinci laturi. Altarul are o temelie de formă pătrată, laturile de colț fiind extrem de reduse, iar ferestruicile dinspre nord și sud având mărimea unei „palme”. Cele două ancadramente, al intrării dinspre latura de sud și al celei dintre pronaos și naos, sunt decorate cu rozete petalate, romburi duble, linii frânte, amintind cert decorațiile din secolul al XVII-lea de la Calna, Cremenea, Sălișca. Bolta naosului, semicilindrică, a fost reparată cu câteva decenii în urmă. Decorația pictată, deși realizată mult mai târziu decât construcția bisericii, este foarte deteriorată, păstrându-se din Judecata de Apoi de pe peretele de sud al pronaosului numai imaginea morții, apoi chipuri de mironosițe și fecioare pe pereții dinspre vest și nord și Patimile lui Iisus pe bolta naosului.
Pe ușa bisericii se mai păstrează trei urme lăsate de lăncile tătărăști din timpul invaziei din 1717.
După mai bine de o sută de ani de la construire, biserica a fost pictată de zugravul Petre Bode din Vima. Numele pictorului, al plătitorului dar și momentul pictării bisericii îl aflăm din cele două însemnări scrise în altar: prima, aflată pe peretele din dreapta a altarului, în dreptul diaconiconului, spune:„și s-au zugrăvit în stăpânirea împăratului nostru Fr(a)nțișc această s(fântă) besearică și au plătit preut Roman Tănase”, iar cea de-a doua, aflată pe dosul ușii de la chivot amintește: „1826 februarie 20 zile. Petre Bode zugrav”. Despre locul de proveniență al pictorului nu se păstrează vreo informație scrisă, tot tradiția fiind cea care a reținut acest amănunt, din păcate nu foarte exact, întrucât aceasta nu face referire la care dintre cele două localități cu acest nume este vorba: Vima Mare sau Vima Mică.
În anul 1878 a fost refăcut acoperișul de șindrilă al bisericii. Acest eveniment a fost marcat printr-o inscripție pe o scândură în turnul bisericii: „la 1878 a fost acoperită a doua oară”, prima dată bănuindu-se că s-a refăcut acoperișul în anul 1826, anul în care biserica a fost pictată.
În anul 1968 biserica a fost din nou reparată. Cu această ocazie a fost schimbată talpa de pe latura de nord și a fost îndreptat turnul care se înclinase cu aproape un metru. Fundația bisericii a fost prinsă în beton armat și acoperișul a fost reacoperit cu șindrilă. Lucrările au fost făcute de un meșter local, pe numele lui Maxim Ioan, ajutat de fătul bisericii Oniga Grigore a lui Bogdan și de alți credincioși. Aceste lucrări au fost făcute cu fonduri primite de la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului completate cu sumele obținute de către credincioși din vânzarea materialelor adunate pentru construirea unei noi biserici, de zid. Comunitatea a încercat în perioada 1940-1950 construirea unei noi biserici dar datorită războiului și greutăților care au urmat planul a fost abandonat
.
În prezent, localitatea se confruntă cu o scădere puternică a populației. Dacă în perioada 1850-1941, numărul locuitorilor oscila între 160 și 200 de persoane, după cel de-al doilea război mondial se înregistrează o scădere continuă a populației. În 1956 erau 187 locuitori, în 1966 erau 139 locuitori, în 1977 erau 79 locuitori iar în anul 1992 erau doar 33 de locuitori. Depopularea a continuat și în anii ce au urmat, la recensământul din anul 2002 localitatea fiind înregistrată cu doar 20 de locuitori. După aproape 10 ani, în 2011, în Măgura erai mai puțin de 10 locuitori. Cu toate acestea, în cursul anului 2011, biserica a fost restaurată.
După ce lucrările au fost finalizate, în a opta duminică după Rusalii, pe 7 august, vechea bisericuță a fost târnosită de către P.S. Petroniu.
În anul 2012 satul mai avea doar un singur locuitor…
Surse: Chende-Roman și I.Ghiurco – Bisericile de lemn din Sălaj, Editura Silvania, Zalău, 2008
Ioan Godea – Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei), Ed. Meridiane, anul 1996
Foto: wikipedia