Un grup de elevi de la Colegiul „Andrei Mureșanu”, într-o altfel de vacanță…

Un grup de elevi de la Colegiul „Andrei Mureșanu”, într-o altfel de vacanță…

După un semestru în care elevii au studiat conștiincioși, vacanța intresemestrială s-a dovedit a fi un bun prilej de relaxare și în același timp de cunoaștere a Renașterii italiene.

În cadrul unui parteneriat educațional desfășurat pe parcursul anului școlar 2016-2017, încheiat între Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu” și Muzeul Municipal Dej un grup de 62 de elevi – însoțiți de profesorii: Camelia Magdaș, Cristina Albinetz, Constantin Albinetz și Gabriel Arsu, profesor-ghid, de la Casa Corpului Didactic Satu Mare – au participat la o excursie organizată în orașele italiene Padova și Veneția.

Elevii au vizitat obiective reprezentative pentru civilizația italiană și Renașterea europeană, una dintre cele mai frumoase perioade ale creației artistice europene.

Printre obiectivele vizitate în Veneția s-au numărat Palatul Dogilor-simbol al prosperităţii și puterii Republicii Veneţia de altădată, Muzeul de Arheologie și Biblioteca Națională, Piața și Basilica San Marco, Podul Rialto cel mai vechi și spectaculos pod de peste Canal Grande, precum și alte obiective turistice.

În orașul Padova elevii au vizitat Piaţa Prato della Valle, Basilica Santa Justina unde se află mormântul Apostolului Luca, Basilica Sfântul Anton de Padova, Piaţa Senioriei, Palatul de Justiţie, Universitatea-Palazzo Bo a doua universitate din Europa înființată în anul 1222. La această universitate au studiat principele Transilvaniei Ștefan Bathory și stolnicul Constantin Cantacuzino.

Unul dintre cele mai frumoase obiective a fost capela Scrovegni, monument UNESCO, fresca interioară fiind o realiazare a artistului renascentist Gioto, pictată între anii 1303-1305.

Prin acestă excursie tematică s-a urmărit ca informațiile teoretice dobândite la orele de curs să fie vizualizate și fixate de către elevi în mod plăcut, într-o atmosferă de vacanță. Și fără îndoială, așa s-a și întâmplat…

prof. Cristina Albinetz

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*