Acum 40 de ani, în seara zilei de 4 martie 1977, pământul s-a cutremurat!

Acum 40 de ani, în seara zilei de 4 martie 1977, pământul s-a cutremurat!

Vineri, 4 martie 1977. Lună plină. Primăvara bătea la ușă. Apăruseră deja mugurii copacilor. La televizor, filmul „Dulce și Amar”. Ceaușescu, aflat în Nigeria, participa la dineul oficial dat de președintele african. Nimic nu prevestea urgia care urma să se abată asupra României…

La ora 21.22 seismul, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, lovește țara noastră. Violența lui s-a înregistrat atât pe verticala, cât și pe orizontala, în direcția nord-sud și est-vest. Epicentrul a fost în zona Vrancea, la o adâncime de circa 110 km, planul în care s-a produs prăbușirea straturilor fiind de aproximativ 60°. A durat 55 de secunde, dar mișcarea seismică a fost resimțită puternic în Oltenia și Muntenia, moderat în sudul Moldovei. De asemenea, cutremurul a fost resimțit și în țările vecine (Serbia, Bulgaria, Ungaria), în țările din centrul și sudul Europei, precum și în Rusia până la nord de St. Petersburg. În Bulgaria s-au înregistrat pagube materiale și peste 100 de victime.
Toate stațiile seismice de pe glob, aflate pe recepție, au reperat cutremurul, prima care a prins, procesat și analizat informațiile primite fiind cea de la Golden – Colorado (Statele Unite).

Secundele groazei

La ora 21.22, în București s-a dezlănțuit iadul. Pereții s-au prăbușit, geamurile s-au spart, focul a izbucnit. Unii s-au repezit îngroziți pe scările blocurilor, spre ieșiri; alții au rămas încremeniți în casă, paralizați de frică. Aceeași teama care i-a îndemnat pe câțiva să se arunce de la etaj. S-au înregistrat chiar și cazuri de femei care au născut înainte de vreme.

Ceaușescu este informat despre cutremur. Banchetul nigerian este întrerupt câteva minute mai târziu. Informațiile care i-au parvenit inițial vorbeau despre un cataclism de 10 grade și distrugerea totală a Bucureștiului. Stabilind legătura cu țara, Ceaușescu a cerut informații precise, a dat primele ordine și a instituit starea de necesitate pe teritoriul României. A doua zi, la ora 8.15 minute, o aeronavă, având la bord familia Ceaușescu și delegația care o însoțea, ateriza pe aeroportul Otopeni.

Bucureștiul a fost cel mai greu lovit. Apoi Teleorman, Dolj, Iași, Vaslui, Buză, Vrancea, Mehedinți..

În Capitală au căzut 32 de blocuri și clădiri mari. Alte peste 130 au fost grav avariate. Mormane de ruine au ajuns clădirile de la Lizeanu – colț cu Ștefan cel Mare, Continental – Colonadelor, Dunărea, Scala, Casata și Nestor. Sub dărâmăturile blocului de la Colonadelor și-au găsit sfârșitul: Toma Caragiu, Alexandru Bocăneț, Doina Badea (împreuna cu soțul și cei doi copii), poeta Veronica Porumbacu, criticul Mihai Petroveanu, poetul A.E. Baconski și soția lui. Poeta Ana Blandiana nu se afla în acel moment în imobil, fiind internată cu câteva zile înainte în spital. Ca prin minune, soțul Anei Blandiana, scriitorul Romulus Rusan, a fost găsit în viață sub mormanul de moloz. Scriitorul Alexandru Ivasiuc moare lovit de o piatră, în fața blocului Scala, care s-a prăbușit.

Cifrele dezastrului

Pe 5 martie se dau primele cifre ale dezastrului: 508 morți. 2.600 de răniți. Orașul Zimnicea este prefăcut în ruine: 175 de case prăbușite, 523 grav avariate, 4.000 de persoane sinistrate, sute de victime. În Craiova sunt avariate grav peste 550 clădiri, printre care se numără Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei, Universitatea, Biblioteca Județeană. Primele estimări indicau un număr de 30 de morți și 300 de răniți. La Vaslui sunt de asemenea pierderi grele, atât umane – 7 persoane decedate, cât și materiale.
La Ploiești au fost distruse în jur de 200 de locuințe, alte 2.000 fiind grav avariate; situația este gravă și în județul Buzău, unde sunt afectate în jur de 1.900 de clădiri. Mai „fericite” sunt județele din Transilvania și Dobrogea, care au scăpat neatinse sau cu pagube mici. Evaluarea finală a pierderilor – umane și materiale, este teribilă: 1.570 morți, 11.300 răniți, 32.900 locuințe prăbușite sau grav avariate, 35.000 de familii sinistrate, 763 de unități economice afectate. Pagubele s-au ridicat la 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde de dolari.

Se întâmplă și minuni!

S-a dus o lupta neîncetată, zile în sir, pentru scoaterea supraviețuitorilor de sub dărâmături. Au fost aduși chiar și specialiști din Elveția, însoțiți de câini dresați pentru salvarea victimelor din munți. Au fost găsiți supraviețuitori chiar și după o săptămână de la cutremur. Ultimul salvat, tânărul de 18 ani, Sorin Crainic, a stat sub dărâmăturile fostului bloc „Continental” nu mai puțin de 250 de ore, înainte de a fi recuperat și redat vieții!

Găsit în viata după 11 zile petrecute sub dărâmături, Sorin Crainic a fost eroul cutremurului din martie 1977. Familia Ceaușescu l-a vizitat în spital și i-a adus portocale. Medicii nu-și pot explica aceasta supraviețuire. Numele lui a intrat în folclorul Capitalei și a devenit subiect de legendă urbană. Și asta deoarece, nu oricui îi era dat, în acei ani, să apară pe prima pagina a ziarului „Scânteia”, alături de „mult iubitul și stimatul „. Pentru Sorin Crainic, nenorocirea din 4 martie 1977 a fost singurul moment de strălucire din viața lui.

Supraviețuitorul, simbol al rezistenței, a fost, mai întâi, iubit de public. Apoi, desființat… Nu e greu să demontezi o legendă. La 40 de ani de la nenorocirea care a îngenuncheat România, cine ar mai putea să sape, printre ruinele istoriei acelor vremuri, după adevărul-adevărat? Nu ne rămân decât mărturiile personajelor principale, ale lui Sorin Crainic, ale mamei lui, care nu s-a dezlipit de lângă ruine până nu i-a fost găsit băiatul, ale medicului care s-a ocupat de el în zilele de după. Prea târziu pentru a mai fi un subiect de știre, Sorin Crainic, legenda cutremurului din 1977, a rămas o palidă amintire. A intrat în rândul lumii, s-a căsătorit, a făcut un copil, pe Cristi, apoi a divorțat. Din 1990 a plecat pe Litoral, la Eforie-Sud, să se facă barman. Cel care era să moară într-un bar, lucra vara în baruri și își petrecea iarna lângă mama, la etajul IX al unui bloc din București…

Urmări…

Cutremurul a afectat și numeroase monumente de arhitectură. Regimul a folosit pretextul cutremurului pentru a demola o serie de clădiri care, dintr-un motiv sau altul, erau „incomode” pentru el. Astfel, Biserica Ienei aflată în stânga blocului „Dunărea” , în dreptul Institutului de Arhitectură Ion Mincu și vis a vis de hotelul Intercontinental și Teatrul Național, a fost pur și simplu rasă pentru că prezența ei „deranja”. În cadrul lucrărilor de demolare ale blocului „Dunărea”, turla bisericii a fost lovită cu utilajul de demolare. Din acest moment a început o cursă în care, pe de o parte oamenii de cultură (arhitecți, artiști plastici, etc.) încercau să oprească lucrările de demolare, iar pe de altă parte armata (direct implicată în acțiunea de înlăturare a urmelor cutremurului) se străduia să facă să dispară cât mai repede acest monument și lăcaș de cult. Din nefericire, monumentul nu a fost salvat, odată cu el dispărând și picturile murale făcute de către Gheorghe Tătărescu, ca și cele anterioare acestuia, fresce de o mare valoare artistică.
De asemenea, fostul sediu al Uniunii Artiștilor Plastici (Casa arhitect Grigore Cerchez) aflat pe strada Sevastopol, a căzut victimă aceleiași acțiuni.

Odată pornită, acțiunea de înlăturare a cât mai multe monumente de arhitectură și lăcașe de cult s-a extins și asupra colecțiilor și colecționarilor de artă. Sub pretextul „punerii la adăpost” a operelor de artă, colecțiile particulare și casele memoriale au fost deposedate de lucrările de artă aflate în patrimoniul lor, apărând ideea, care s-a finalizat mai târziu în Muzeului Colecțiilor. Este cazul casei memoriale Muzeul Tătărescu din care au fost luate lucrările de artă și depozitate „în siguranță”. După multe presiuni făcute de Georgeta Wertheimer, nepoata pictorului, lucrările s-au reîntors în casa memorială.

Puțină istorie…

– 8 august 1681 (7 – 8 grade Richter). Are loc în timpul domnitorului Şerban Cantacuzino. „Pământul s-a cutremurat cât n-a mai pomenit altădată nimenea”, consemnau istoricii.

– 31 mai 1738 (7 – 8 grade Richter). S-a produs în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat. „Într-un loc în apropierea Bucureştilor, pământul s-a căscat şi s-a făcut o groapă adâncă”, scria cronicarul Constantin Dapontes. „Multe bolte şi ziduri ale mănăstirilor şi caselor au crăpat. Încă unile au şi căzut aici în Bucureşti. Iar afară multe biserici şi bolte s-au surpat de tot şi pământul pe alocurea s-au despicat şi au eşit apă cu miros de iarbă de puşcă şi de pucioasă”. Academicianul Grigore Ştefănescu scria, într-un studiu publicat la 1901, că în timpul seismului din 1738, clopotele bisericilor au început să sune singure.

– 26 octombrie 1802, ora 12.55 (7,9 grade Richter). A durat 2 minute şi jumătate, timp în care „mişcările solului semănau cu acelea ale valurilor”, iar o mulţime de clădiri s-au dărâmat cu totul, altele s-au zdruncinat puternic şi au crăpat de sus până jos. Celebră a fost ruperea în două a turnului Colţea: „S-a rupt turnul cel înalt, Colţea, care era podoaba oraşului, iar din casele boiereşti şi din cele de obşte puţine au scăpat zdravene”, notau cronicarii. Dionisie Eclesiarhul spunea: „S-a cutremurat pământul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor oraşului, cu ceasornic, au căzut şi s-au sfărâmat, şi era atunci mare frică”.

– 23 ianuarie 1838 (7,5 grade Richter). Raportul întocmit de prefectul poliţiei arată că au fost 8 morţi, 14 răniţi, 36 case dărâmate în întregime şi multe cu stricăciuni serioase.

-10 noiembrie 1940, ora 3.39 (Magnitudine 7,7 grade pe scara Richter). Faza critică a durat în jur de trei minute. Efectele au fost devastatoare, mai ales în centrul şi sudul Moldovei, dar şi în Muntenia, iar numărul victimelor a fost estimat la 1.000 de morţi şi 4.000 de răniţi, majoritatea în Moldova. „Astă-noapte, la orele 3.39 minute, un înspăimântător cutremur de pământ a zguduit Capitala. Clădirile cele mai tari au pârâit, pereţii s-au crăpat, iar tencuiala s-a desprins pe suprafeţe mari. Oamenii au sărit buimaci din somn şi au încercat să se salveze”, scria presa din 1940. În Bucureşti au fost înregistraţi circa 300 de morţi, majoritatea la prăbuşirea blocului Carlton. „O clădire de 12 etaje de pe Bulevardul Brătianu, colţ cu strada Regală, situat în plin centrul Capitalei, s-a dărâmat până la temelii, iar zeci de locatari au fost prinşi sub dărâmături”. „Conductele de gaz şi apă au fost rupte şi au provocat inundaţii şi incendii. Nu mai existau comunicaţii telefonice şi nici energie electrică. Pentru câteva ore, pe timpul nopţii, a fost un spectacol al disperării de nedescris”, arată documentele Muzeului Naţional al Pompierilor Bucureşti.

Surse:
Durere și eroism. După zguduitoarea noapte din 4 martie 1977,
Ed. Eminescu, București, 1980.

www.historia.ro
www.adevarul.ro
Foto: www.cutremure.net

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*