Primarul Municipiului Dej, Morar Costan, a participat luni, 13 martie la Reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), care a avut loc în București.
Adunarea Generală a fost precedată, în12 martie, de Reuniunea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, al cărui membru este și primarul Dejului. În cadrul acesteia au fost abordate o serie de subiecte între care: absorbţia fondurilor europene, achiziţiile publice, taxa pentru deşeuri, problema descentralizării, astfel încât impozitul pe venit să rămână la dispoziţia administraţiilor locale, precum și alte teme de interes pentru autorităţile locale.
La finalul şedinţei Adunării Generale, membrii AMR au votat :Raportul de activitate al AMR pentru 2016; Programul AMR pentru anul în curs; Bugetul pentru anul 2017 și înfiinţarea Institutului Naţional de Studii şi Cercetări în Administraţie.
Referitor la participarea sa la acest eveniment, primarul Dejului a dclarat că:
„Reuniunea a fost una utilă având în vedere temele discutate și prezența la şedinţă a Preşedintelui Senatului, Călin POPESCU-TĂRICEANU, Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu DRAGNEA, Prim-ministrului României, Sorin GRINDEANU, Viceprim–ministrul și Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene , Sevil SHHAIDEH, Viceprim-ministrului, Ministrul Mediului, Daniel CONSTANTIN, Primarului General al Capitalei, Gabriela FIREA, miniștri, reprezentanţi ai Parlamentului României şi ai partenerilor AMR.
Iar mesajul prim-ministrului, Sorin Grindeanu, transmis în cadrul adunării, a fost acela că întâlnirile regionale Guvern- autorităţi locale reprezintă soluţia pentru stabilirea priorităţilor privind marile proiecte de dezvoltare a României.”