Francofonii dejeni pe scenă, la ei acasă…

Francofonii dejeni pe scenă, la ei acasă…

Chiar dacă Festivalul Național de Teatru Francofon pentru Copii – Franthousiasme, a devenit bienal și urmează să aibă loc o dată la doi ani, francofonii dejeni au cedat ispitei de a organiza pe plan local, dar sub aceeași siglă, o ediție mai specială a festivalului, întru bucuria teatrului și a limbii franceze.

De altfel, cu excepția trupei „Colibri” de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, invitată ca urmare a parteneriatului existent între această instituție școlară și Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”, pentru toate trupele dejene, prezența pe scenă a constituit și „o repetiție generală cu public” înainte de a porni spre festivalurile francofone internaționale din Franța, Italia și Sicilia.

Prin urmare, vineri, după alocuțiunile rostite în deschidere de primarul Costan Morar și prof. Lucian Iosip, veșnicul „vinovat” pentru organizarea festivalului și pentru promovarea teatrului în rândul tinerilor dejeni, pe scena Cercului Militar Dej au evoluat actorii mai mici și mai mari din trupele francofone: „Arlequin” – Centrul Cultural ARTA (coordonator, prof. Lucian Iosip); „Les Rigolos” – Clubul Copiilor Dej(coordonator, prof. Lucian Iosip); „Colibri” – Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean (coordonator, prof. Camelia Șoldera); „Caracteres” – Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” (coordonatori, profesorii Ligia Clinciu și Olimpia Buhățel) și „Intermezzo” – Colegiul Național „Andrei Mureșanu” (coordonator, prof. Lucian Iosip).

Și dat fiind că un festival nu are farmec fără un juriu și fără aprecierile acestuia, Alexandru Jurcan de la Institutul Francez Cluj, Constantin Albinetz, șeful Direcției Cultură-Sport-Turism din cadrul Primăriei Municipiului Dej și subsemnata, au îndeplinit acest rol atribuind câte o Diplomă de Merit trupelor „Arlequin” și „Les Rigolos” pentru „prospețimea jocului, umorul și inventivitatea scenică” de care au dat dovadă în interpretarea piesei „Poveste cu iezișori” (regia, Lucian Iosip).

Juriul a decernat de asemenea, o Diplomă de Merit trupei „Colibri” pentru „debut și curaj în repertoriul ales”, respectiv, un fragment din „Cântăreața cheală” de Eugen Ionesco, în timp ce Trupa „Caracteres”, care s-a prezentat cu „Făt Frumos cel Urât” de Marin Sorescu, a primit Diploma de Merit pentru „interpretare și pentru modernitatea și eleganța spectacolului” (regia, Ligia Clinciu; aranjament muzical, Olimpia Buhățel).

În ce privește Trupa „Intermezzo”, aceasta a evoluat pe scenă cu piesa „Intermezzo” de Jean Giraudoux (regia, Lucian Iosip), iar Diploma de Merit i-a fost atribuită pentru „calitatea interpretării și pentru vivacitatea și omogenitatea trupei”. În plus, o binemeritată Diplomă a revenit și Cercului Militar Dej, o gazdă atentă și întotdeauna primitoare.

Ca o observație personală, aș mai adăuga că, dincolo de talentul lor actoricesc, toți elevii – dintre care unii nu studiază franceza în școală – merită felicitări pentru pronunție și pentru efortul depus în însușirea unor texte, nu tocmai ușoare. Așa cum, felicitări se cuvin și animatorilor teatrului francofon dejean, acei minunați profesori fără de care aceste spectacole nu ar exista: Lucian Iosip, mereu tânăr, entuziast și plin de har, Ligia Clinciu, devotată cu pasiune cuvântului rostit și Olimpia Buhățel, cea care „inserează” un plus de farmec în jocul tinerilor actori, prin muzică.

O după amiază de relaxare pentru părinții, profesorii și elevii prezenți la spectacol. Un spectacol care va fi reluat miercuri, 12 aprilie, în fața unei delegații din Franța și a directorului Institutului Francez Cluj, dl. Bennoît Bavouset.

Magdalena Vaida

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*